Jurnalul unui demon

„M-am săturat ! M-am săturat ! Numai suport încă un pic și simt că mor cu totul. Încet
simt că înnebunesc  pe zice trece mintea mea o ia razna . De ce? De ce am luat jurnalul acela ?Nu puteam să îl las acolo , dar acum asta e problema mea ... Din cauza mea au avut de suferit ,dar acum eu sufăr mai tare . Sunt la un spital de nebuni cum îmi place să îi zic eu ,dar de fapt este o închisoare pentru oameni cu probleme psihice ,iar eu sunt una dintre acei oameni. Să încep cu începutul ... Era o zi bună ce pot zice nu s-a luat nimeni de mine ,iar eu râdeam de majorete, dar l-a sport a începutul coșmarul meu m-am trezit că nu îmi găseam echipamentul ,dar am găsit un bilet „Echipamentul tău de doi lei e în pubelă ” ele erau de vină știu asta . Jena mi-a pus piedică la prânz m-am făcut de râs, Loren mi-a scris pe ușa „Ciudat-o sper să ajungi în iad ” ,iar șefa lor Kate mi-a citit jurnalul în fața întregii școli. Eram obișnuită să se ia de mine ,dar numai puteam suporta . M-am dus în cimitir măcar aici nu mă judeca nimeni ,dar când m-am pus pe o piatră am găsit un caiet cu coperta roșie și scria cu litere mari „JURNALUL UNUI DEMON ”. Așa a început coșmarul meu ... Încă regret ....

Am scris cam atât „Îmi doresc ca Jena să numai aibă picioarele alea de păpușă atașate de corp ” după mi-am dat seama că întârzii ,dar am mers încet. Când am ajuns era pauză ,iar Jena stătea lângă maimuțoiul fotbalist ,adică iubitul ei mutant . A apărut o mașină neagră și mergea direct spre ea, dar s-a ferit . În acel moment din temelia liceului a căzut o bucată mare și ascuțită ,iar picioarele Jenei au fost tăiate ,dar după cinci minute când toți sunau la salvare un câine cu ochii roșii a luat unul dintre picioare și a fugit . Când a urcat în salvare jurnalul s-a deschis la pagina cu Jena și cu litere roși scria „Prima s-a dus acum vor veni următoarele stăpâna mea ” ,dar nu era cerneală era sânge ... Sângele Jenei ! (Va urma ,doar dacă vreți și voi )

Coșmarul meu a început atunci ,dar nu am mai avut ce face ,dar și acum în celula mea anostă și rece le aud pe cele trei urlând de durere . Doamne sunetul acela mă face să zâmbesc cu atât de multă bucurie ,dar nu știu de ce ,dar cel mai ciudat este că el se află lângă mine ...
Loren urma ,dar ce îmi doream pentru ea era ceva ciudat ...Îmi amintesc că ea mi-a zis la prânz:
-Tu ai fost de vină! Vrăjitoare ce ești ! Tu i-ai făcut asta Jenei te-am văzut ! Te-am auzit cum chicoteai ! Sadic-o !
-Ești penibilă ! Cum aș fi putu fi eu? Serios acum !
Știam că are dreptate ,dar nu puteam să recunosc . Mi-am luat jurnalul și m-am dus lângă copacul cel bătrân. Am început să scriu „Dacă ai putea ca Loren să își piardă vederea ,vocea ,dar și auzul ar fi minunat !” ,iar după cinci minute nu știu nici eu ce s-a întâmplat ,dar am văzut-o pe Loren așezată pe podea ochii ei erau albi cu un aspect sticlos. Plângea și țipa printre vocile din încăpere se auzea o voce dulce ce îmi șoptea „Ele au fost antrenamentul Kate va fi jucăria cea mai valoroasă ” ,iar pe pagina Lorenei se afla o cutiuță pe care am deschis-o și auzind „Două jucării s-au dus ce păcat ” vocea era a Lorenei !