Cronicarul

Subiect: Cronicarul Lun Mai 03, 2021 9:57 pm

Prolog. În jurul lumii (partea I)

Anul 1999, Primăvara – Italia, Napoli

Născută într-o familie neconformistă, al doilea copil, era cert că destinul bebeluşului avea să fie unul special. Viaţa ei însă a început la fel ca toate: cu un plânset. Iubită de părinţi, în oraşul romantic, istoric Napoli. Toată lumea era sigură că va creşte domnişoara superbă, cu acei ochi mari şi negri privindu-ţi direct în suflet, toată lumea avea mari speranţe pentru ea. Mai ales tatăl ei, care cu toate că îşi iubea până la cer primul născut, mereu avea să spună că fetiţa era lumina ochilor lui. Dat totul a început cu un plânset.

Prezent

— Am repetiţii mai târziu astăzi, dacă mă interesa să te văd te sunam eu.
Acestea fiind spuse, Alessia Accardi închise apelul fără să se mai sinchisească să asculte ce avea băiatul de spus. Oftă teatral iar apoi se lăsă pe canapeaua jerpelită din apartamentul pe care îl împărţea cu trei băieţi, colegii ei de trupă. Damian, unul dintre ei, şi cel mai sexy după părerea fetei, îşi băgă capul pe uşa de la sufragerie, curios ca întotdeauna.
— Paolo, din nou? spuse amuzat trântindu-şi fundul acoperit în pantaloni de piele lângă adolescenta plictisită.
— Mhm, voia să mă scoată iar la un „suc”, şi apoi la o plimbare până la el în pat.
Îşi dădu ochii peste cap, sărutându-şi apoi colegul de trupă „amical” pe buze.
— Mm, zâmbi el clătinând din cap. Trebuie să îi apreciezi perseverenţa, nu?
Fata râse şi ridică uşor din umeri. Ridicându-se în picioare, îşi aranjă rochia neagră uitându-se în jos la Damian.
— Unde sunt cele două putori? Avem ultima repetiţie înainte de concert.
— Ne întâlnim cu ei la pub, se ridică şi el privind cu capul uşor înclinat colega lui de apartament şi muncă. Ai plâns?
Fata îşi arcui o sprânceană şi a pufnit îndepărtându-se spre uşă pentru a se încălţa.
— Ai uitat cu cine vorbeşti, cumva?
Băiatul îşi miji ochii urmând-o, dar nu mai spuse nimic în legătură cu asta.
— Mama ta încă ajunge la concert, nu?
Fata îl privi rece în ochi pentru câteva secunde iar apoi ieşi din casă. Băiatul sâsâi amintindu-şi: mama fetei nu avea să se dezlipească de mormântul tatălui ei în ziua aniversării morţii lui.

Anul 1997, Iarna - Franţa, Arles

Sat mic, pitoresc din Franţa, Arles era în mare parte populat de bătrâni sau case de vacanţe ale oamenilor care se bucurau de linişte şi peisaje care îţi luau respiraţia.
Acolo s-a născut băiatul nostru. Noi, doi oameni săraci, fără speranţă că vom mai răzbi undeva la oraş, ne puneam visele şi toate dorinţele de bine către el, micul bebeluş cu părul ca tăciunele. În somnul cel mai dulce al nostru, băiatul crescuse mare şi frumos, mutându-se la oraş, şi ne povestea cât de frumos era acolo şi cât de multe oportunităţi avea, trăind aşa cum noi nu ne-am permis niciodată. În visele cele mai frumoase...

Prezent

... Dar apoi ne trezeam. Băiatul nostru de douăzeci și unu de ani, pe numele dat la naştere, Sylvain Blanc, era departe de a-şi depăşi condiţia. Muncind ca un sclav la singura şi cea mai mare firmă din sat, se pierdea pe el, iar noi simţeam cum treptat şi noi îl pierdeam. Era acasă numai cât se ne ajute prin curte, la una alta. În rest, cele zece ore la fabrică îl epuizau zi de zi, iar în schimb, îşi găsise pacea printre morminte. Degeaba ne certam cu el neîncetat să îşi oprească obsesia bolnavă. Viii trebuie să stea cu viii iar morţii cu morţii. Nu aveam şanse. El ne aproba, spunea că aşa va face. Iar a doua zi, un vecin ne anunţa din nou: „Sylvain iar se plimba prin vechiul cimitir, aproape mi-a cedat inima când i-am văzut umbra”.
Conversaţiile noastre decurgeau în felul acesta mereu:
— Sylvain, băiete, vorbeşte şi tu mai mult cu oamenii, o să ajungi de te vor crede un strigoi!
El mă aprobă slab, uitându-se parcă mai mult prin mine
— Te rog eu, vorbeşte cu mine. Mănânci, dormi? Eşti atât de palid încât te pierzi în pereţi, fiule.
Din nou, o aprobare mută.
Dar după ce biata mea soţie muri de pneumonie – Dumnezeu s-o odihnească – lucrurile au mers din rău în mai rău. Era acasă numai când dormea şi de multe ori nici atunci, fiind nevoit să merg să îl trezesc eu de pe o piatră de mormânt, care niciodată nu era aceeaşi.
Pe această cale, aş vrea să închei. Oricum cred că m-am lungit.
Subsemnatul Louis Blanc, cu locul de reşedinţă Arles, Franţa, semnez acest testament lăsând totul fiului meu, Sylvain Blanc, în speranţa că îşi va face o viaţă mai bună, aşa cum mereu am visat.

Anul 1999, Vara – S.U.A, Detroit

Ploaie – furtună, de fapt. În ziua aceea de vară a anului 1999, cerul a decis să se rupă în două, plângând şi urlând, cu picături şi tunete. A fost aşteptat cu nerăbdare de către părinţii lui – şi eu îl aşteptam. Chiar dacă nu mă întreba nimeni, dar nici nu aveam cum să o spun. Ţopăiam entuziasmat aşa cum puteam, iar ei zâmbeau la rândul lor entuziasmați de aducerea băiatului pe lume. Dar când au venit cu el acasă, nu mă puteam entuziasma aşa cum îmi doream, pentru că furtuna mă speria, făcându-mă să îmi ascund trupul mic unde nimeream. Fir-ar să fie de furtună...

Prezent

Am alergat entuziasmat. Nu îl mai văzusem de când se mutase de acasă. Din păcate, anii îşi puseseră amprenta pe trupul meu firav, aşa că am încetinit, dar el m-a ridicat râzând, vesel să mă vadă. Mi-a spus ceva, dar trist era că nu îl înţelegeam, deși îmi dădeam seama după zâmbetul lui că îi fusese la fel de dor de mine şi era fericit să mă vadă. În ochii mei arăta la fel: blond, înalt... şi cel mai frumos om pe care l-am văzut în viaţa mea lungă. Omul meu. Ştiam că o să devină cel mai bun băiat din lume. Am crescut împreună, îl ştiam mai bine decât îl ştia oricine. Iar el mă ştia pe mine la fel. Am fost atât de trist când a plecat... Nu înţelegeam, nu mai mâncam... dar mă vizita des, aşa că m-am vindecat.
Ştiam că nu mai aveam mult împreună cu el. În toate zilele în care se întorcea acasă stăteam numai lângă el, ignorând-o pe mama şi îl ignoram şi pe tata. Doar el conta, bunul meu om.
Şi ştiam că ziua a venit, înainte ca oricine din familie să ştie. Am făcut tot posibilul ca el să vină acasă, să îl văd încă o dată.
A intrat pe uşă, şi atunci am cedat. Mi-au dat lacrimile şi am alergat la el, omul meu era acasă. Am ignorat durerile din picioare şi oboseala din oase. Am mai lătrat o singură dată şi mi-am închis ochii în braţele lui.

***

— Alexander Amery? Băiatul înalt şi blond cu ochii plini de lacrimi s-a ridicat de pe scaun, auzind vocea veterinarului.
— Eu sunt, a spus acesta gâtuit. Este bine?
Veterinarul a trebuit numai să clatine puţin din cap, iar Alexander a ştiut: îşi pierduse cel mai bun prieten, chiar de ziua lui.

Anul 1999, Vara – S.U.A, Montana

Mama ei? O adolescentă iresponsabilă, dar nu pentru mult timp. Când a văzut chipul copilaşului ei, a fost ca şi cum totul s-a aliniat perfect. Cine avea nevoie de un bărbat sărac lipit pământului şi beţiv? Fetiţa ei avea nevoie numai de ea şi ea numai de fetiţa ei. Mutându-se în Montana imediat cu frumoasa fetiţă care arăta leit cu ea, blondă, creață, cu ochii verzi, și care împlinise un an, deveni o artistă celebră, pictând cele mai expresive tablouri pe care avea să le vadă acel mic orăşel... iar micuţul copil îi călca pe urme, cu pictura şi cu iubirea pentru feline.

Prezent

— Nu, nu aveam nicio şansă profesională reală să ajung la fel de celebră ca mama, aşa că am gândit logic şi mi-am lăsat visele la nivel de hobby... Da, ştiu că sunt foarte bună, dar lumea este plină de pictori foarte buni. Mama este specială, de asta a avut succes. Iar eu nu vreau să fiu cunoscută ca o pictoriţă mediocră, în umbra mamei ei. Am terminat discuţia, plănuiesc să mă mut... să îmi iau o maşină... ştii cât de scump este un Mini Cooper?
Fata se opri pentru câteva momente, ascultând persoana din telefon, şi a oftat.
— Înţeleg ce spui, dar asta este... uite, te las acum. O să fiu chemată din clipă în clipă, ne auzim apoi.
A închis fără să mai aibă răbdare să asculte ce mai avea de spus persoana de la celălalt capăt al apelului şi şi-a închis ochii.
„Calmează-te, Adelaide Hill. Totul o să fie bine, este doar un examen care poate să facă diferenţa dintre o viaţă eşuată şi una de succes. Nicio presiune. Nicio presiune. Care este cel mai rău lucru care se poate întâmpla? Să nu fiu primită la universitate, să trebuiască să stau degeaba un an ca un eşec ce sunt, şi apoi, când o să fie timpul să încerc din nou, nu o să mai vreau, obişnuindu-mă să fiu o ratată. Nu o să am unde să mă angajez. O să fiu o îngrijitoare și o să locuiesc în pod cu pisicile mamei, plângând toată viața, murind singură și acoperită de ghemotoace de blană”.
A respirat adânc tremurat şi a intrat în sala de examen când a fost chemată. Şi-a spus mantra în timpul examenului şi în drum spre casă. „Nu ai voie să fii un eşec, nu ai voie să fii un eşec, Adelaide”.

Subiect: Re: Cronicarul Lun Mai 03, 2021 11:10 pm

Dragă Denisa, ne ții în suspans cu povestea asta de câteva zile și am avut așteptări mari de la ea, iar acum că în sfârșit ai postat primul capitol, ar trebui să mă dau cu părerea. Ei bine, ce să zic? Crezi că dacă ai copiat titlul poveștii de la alt membru și ai legat repede două paragrafe ai făcut mare treabă? Felicitări, am rămas plăcut surprins.
Îmi place că pot identifica cu ușurință ce membru descrie fiecare paragraf, lăsând la o parte similaritatea numelor, ai descris corect personajele și le-ai asemănat cu prietenii tăi din realitate. Chiar mi-o închipui pe Andra panicându-se și exagerând lucrurile în preajma unui inerviu sau a unui examen. Știm cu toții cine cântă în grupul nostru și mi-am dat seama despre cine se vorbește înainte de a citi numele AlEsSiA AsCcaRdI. Cred că secțiunea mea preferată e partea legată de Detroit, nu doar pentru că mă descrie pe mine, ci pentru că ți-ai luat riscul și ai narat din perspectiva unui câine. Personal nu am mai văzut așa ceva pe forum, felicitări pentru curaj.
Ai un început bun, bravo, aștept next. Eu tot nu vorbesc cu tine.

Subiect: Re: Cronicarul Lun Mai 03, 2021 11:15 pm

Alex. a scris:: Dragă Denisa, ne ții în suspans cu povestea asta de câteva zile și am avut așteptări mari de la ea, iar acum că în sfârșit ai postat primul capitol, ar trebui să mă dau cu părerea. Ei bine, ce să zic? Crezi că dacă ai copiat titlul poveștii de la alt membru și ai legat repede două paragrafe ai făcut mare treabă? Felicitări, am rămas plăcut surprins.
Îmi place că pot identifica cu ușurință ce membru descrie fiecare paragraf, lăsând la o parte similaritatea numelor, ai descris corect personajele și le-ai asemănat cu prietenii tăi din realitate. Chiar mi-o închipui pe Andra panicându-se și exagerând lucrurile în preajma unui inerviu sau a unui examen. Știm cu toții cine cântă în grupul nostru și mi-am dat seama despre cine se vorbește înainte de a citi numele AlEsSiA AsCcaRdI. Cred că secțiunea mea preferată e partea legată de Detroit, nu doar pentru că mă descrie pe mine, ci pentru că ți-ai luat riscul și ai narat din perspectiva unui câine. Personal nu am mai văzut așa ceva pe forum, felicitări pentru curaj.
Ai un început bun, bravo, aștept next. Eu tot nu vorbesc cu tine.

Sunt incantata ca ti-a placut , mi-ai dat putin palpitatii cand ai spus asa sumbru ca iti spui parerea in comentarii. Zilele urmatoare vine si urmatoarea parte cu restul personajelor. Si nici eu nu vorbesc cu tine Drooling

Subiect: Re: Cronicarul Mar Mai 04, 2021 12:54 am

Fata mea, dacă mai postezi fără să te verifici înainte, te bat la fund. Vreau să mă bucur din plin de poveste, e păcat să o stricăm cu greșeli aiurea. Îmi place genul ăsta de poveste, unde la început sunt descrise personaje din diferite părți ale lumii, în mare pentru că îmi amintește de o poveste de-alea mele care îmi este foarte dragă sufletului. Îmi plac personajele și cum a zis și Alex le-ai descris bine, am putut identifica ușor persoana din personaj și unele părți au un comic ascuns pe care îl cunoaștem numai noi. Aștept să termini prologul ca să mă bucur de acțiunea din poveste.

Subiect: Re: Cronicarul Mier Mai 05, 2021 9:02 pm

Wow,e interesant. Surprised

Aștept restul. Ah, îmi place cum ai scris,e palpitant. Va fi de pomină. Succes la scris! Așteptăm continuarea ^_^

Subiect: Re: Cronicarul Vin Iun 30, 2023 9:31 pm

mie mi se pare o poveste interesanta si demna de citit la ora 12 noaptea.

Cont pierdut

// Dacă nu ai acces la cont

Cronicarul