Ne bucurăm că accesați forumul nostru, poveștile, membrii și multe altele vă așteaptă!
Se pare că o fantomă a detectat că nu sunteți înregistrat/logat!
Pentru a vă loga apăsați butonul ”CONECTARE”
Pentru a vă înregistra apăsați butonul ”ÎNREGISTRARE”
Dacă doriți să fiți vizitator apăsați butonul ”NU MAI AFISA”
Spectrul Realității
Ne bucurăm că accesați forumul nostru, poveștile, membrii și multe altele vă așteaptă!
Se pare că o fantomă a detectat că nu sunteți înregistrat/logat!
Pentru a vă loga apăsați butonul ”CONECTARE”
Pentru a vă înregistra apăsați butonul ”ÎNREGISTRARE”
Dacă doriți să fiți vizitator apăsați butonul ”NU MAI AFISA”
• • Administratorii forumului vă invită să citiți regulamentul forumului cu un CLICK AICI . Crezi că îndeplinești toate criteriile vreunui grup? Vrei să faci parte din staff? Tot ce trebuie să faci, e să dai CLICK AICI și să faci o cerere și verifică dacă cerea ta îndeplinește cerințele cu un CLICK AICI. Mulțumesc pentru timpul acordat! • •
În cazul în care ești un membru vechi care și-a uitat parola, intră pe serverul de discord sau trimite un mesaj privat de pe un cont nou unui administrator.
Mesaje : 1321 Data de inscriere : 26/07/2013 Varsta : 24 Localizare : Brasov
Subiect: În Curând Voi Dispărea Dum Ian 15, 2023 3:08 pm
Până nu demult, nu m-am gândit niciodată la felul în care funcționează Universul, la existența Raiului și a Iadului sau la Dumnezeu. Viața decurgea în mod normal și nimic nu dădea semne precum că lumea asta ar putea ascunde ceva mai ciudat și mai complex decât ceea ce ni s-a dat să vedem. Îmi pare rău că nu m-am gândit la lucrul ăsta mai devreme.
Totul a început acum o lună. Era septemrbrie, afară era răcoare. Munca în fața calculatorului devenea din ce în ce mai obositoare: începusem să văd dublu, capul îmi crăpa de durere, iar somnul îmi fu înlocuit cu nopți lungi de contemplare în care încercam zadarnic să adorm. Ca să scap de stresul de la lucru și să mă odihnesc mai bine, îmi creasem obiceiul să stau cât mai mult în aer liber ori de câte ori aveam ocazia, plimbându-mă prin parcul de lângă casă, iar alteori explorând și restul cartierului.
Ei bine, într-o dimineață mai caldă am decis să profit de vremea frumoasă și să ies afară. Aveam de gând să merg într-un parc care se afla la vreo 15 minute de mers pe jos de blocul meu, unde puteam să alerg sau să mă antrenez la niște aparate. Trebuie să precizez că traseul era destul de ușor și cunoșteam zona foarte bine, așa cum locuiam acolo de vreo cinci ani și parcurgeam zilnic același drum de acasă la muncă și înapoi. Nu trebuia decât să merg pe o stradă largă și relativ aglomerată, paralelă cu o curte pustie, unde cândva se afla o fabrică de textile care fusese demolată la începutul anilor 90, după care să fac o cotitură la dreapta, astfel înconjurând pe jumătate ruinele uzinei și să traversez strada. Drumul meu spre parc ar fi fost mai scurt dacă aș fi trecut prin acea curte, în loc să o ocolesc mergând de-a lungul bulevardului, însă spațiul era înconjurat de un gard de sârmă mai înalt decât mine, așa că nu am fost niciodată tentat să îl sar și să risc să îmi rup pantalonii pentru a ajunge mai repede la destinație. Totuși, în acea dimineață, când treceam pe lângă el, am văzut o gaură în gard, de mărimi suficient de mari ca un adult să poată sări prin ea fără probleme. M-am gândit că cineva se săturase să înconjoare curtea fostei fabrici și decise în sfârșit să creeze o scurtătură. Văzând oportunitatea, m-am abătut de la traseul meu obișnuit și m-am îndreptat spre acea curte.
Când am pășit înăuntru, un vânt rece începu să adie, ridicând frunzele galbene de pe pământ și rotindu-le în cercuri mici, iar soarele se ascunse brusc după norii gri ce prevesteau ploaia. Nici nu observasem când se stricase vremea, și era ciudat, pentru că în acea zi nu se prevedeau ploi. Am decis că plimbarea mea în parc va fi mai scurtă decât plănuisem, așa că am mărit pasul și am urmat o potecă îngustă și înconjurată de buruieni către celălalt capăt al curții, însă ceva nu era în regulă: nu vedeam unde e ieșirea. Gardul ce înconjura spațiul în care mă aflam nu se mai vedea nicăieri, de parcă fusese scos din pământ sau nici nu a existat. M-am rotit de câteva ori în jurul propriului ax, încercând să îmi dau seama dacă nu văd eu bine sau am intrat într-un loc greșit. Nu se mai auzeau nici gălăgia mașinilor din strada, nici glasurile oamenilor sau ciripitul păsărilor. În jur era liniște, iar eu m-am trezit într-o curte pustie din care nu știam pe unde să ies. M-am întors înapoi pe unde intrasem, dar autostrada și gardul care ne despărțeau dispărură. Ușor speriat, am început să alerg în direcția opusă, sperând că voi ajunge la trecerea de pietoni spre parcul meu, însă după câteva minute de fugă m-am oprit. În mod normal, curtea asta ar trebui să fie parcursă în maxim două minute, dar eu mă aflam acolo deja de minim cinci, și nu aveam habar cum am reușit să mă pierd și de ce nu aud zgomotul orașului. Fiind și mai panicat, am continuat să alerg în direcția în care în mod normal trebuia să se afle ieșirea, însă tot ce vedeam eu era un câmp gol, plin de buruieni, străbătut de o potecă. La un moment dat m-am dat bătut și m-am așezat în fund pe iarbă, acoperindu-mi fața cu mâinile. Nu înțelegeam ce se întâmplă, cum m-am pierdut într-o curte de mărimea unei uzini și unde mă aflu defapt. Gândurile mele fură întrerupte de claxonul unei mașini de undeva în depărtare. Ridicând privirea, am zărut gardul de sârmă cu o gaură lată la câțiva metri de mine, iar după el se văzu o mașină roșie ce trecea pe lângă curte. Confuz și speriat de ceea ce se întâmplase, m-am ridicat repede în picioare și am alergat către ieșire, expirând ușurat când am pășit în sfârșit pe partea cealaltă a trotuarului, dar sentimentul de fericire nu a durat mult. Mă aflam în alt capăt de oraș, la câțiva kilometri de casa mea, în direcția total opusă în care mă pornisem. Telefonul meu arăta că era aproape ora patru după-amiază, dar eu ieșisem la plimbare la zece dimineața. Nu puteam să-mi explic cum am ajuns într-un alt capăt al orașului și mai ales cum am petrecut șase ore rătăcit în curtea unei foste uzini, credeam că încep să am halucinații sau că mi se alterează starea psihică, dar urma să mai pățesc lucrul ăsta de câteva ori.
În decursul următoarelor săptămâni am început să simt aceste mișcări în timp și spațiu tot mai frecvent. La început, pierdeam câteva secunde sau minute, dar dădeam vina pe faptul că nu calcuez bine timpul, iar mai târziu, aceste mutări au început să mă decaleze cu ore întregi. Urcam dimineața în autobuz ca să merg la servici, iar când ieșeam din el, ajungeam la muncă în timpul pauzei de masă. Dacă lucram prea intens la calculator, mă trezeam că e aproape miezul nopții și am rămas singur în oficiu. Nici mutările în spațiu nu s-au lăsat mult așteptate. Odată, am avut nevoie de trei încercări ca să traversez holul dintre cabinetul meu și biroul șefului, pentru că de fiecare dată mă pomeneam la capătul acestuia. Mai mult, într-o seară m-am culcat în patul meu și m-am trezit la trei dimineața că dorm pe o băncuță dintr-un parc din celălalt capăt al orașului. Viața a început să mi se decaleze atât de mult, încât nu puteam executa nici lucruri simple, nici măcar să strănut nu îmi permiteam, pentru că mă trezeam în mijlocul străzii, în toiul nopții. Mai mult de atât, cei din jur au început să uite de mine. Dacă mă întâlneam cu un cunoscut pe stradă, trebuia să le aduc aminte cum mă cheamă și de unde ne cunoaștem, în condițiile în care noi eram vecini de bloc. Colegii mei de muncă mă întrebau cine sunt și dacă sunt nou în oficiu – lucram acolo de patru ani, la naiba! Oricum nu mai merg acolo, șefii mei au uitat că eram un angajat, iar atunci când am intrat în oficiu cu cartela dată de ei au chemat polițis sdupra mea. Acum câteva zile am sunat-o pe mama și nu m-a recunoscut. I-am spus că sunt fiul ei și m-a întrebat: „care fiu?”, după care mi-a închis.
Viața mea a devenit un coșmar. Ultima dată când mi s-a întâmplat această anomalie, m-am mutat în timp cu două zile înainte, și mă aflam în curtea acelei uzini în care mă pierdusem prima dată. Simt că lumea aceasta șterge orice urmă a existenței mele, de parcă nu îi mai aparțin. În schimb, celălalt univers gol mă trage tot mai mult spre el, vrea să devin o parte a lui, și probabil că asta se va întâmpla. Nu știu ce mă așteaptă acolo, dacă o să găsesc pe cineva sau voi fi singurul locuitor, însă sper că cineva din lumea asta își va aduce aminte de mine și va găsi o soluție să mă salveze.
Povestea asta mi-a venit în minte prin 2016, mă bucur că în sfârșit m-am apucat să o scriu. Sper să vă placă!
Remor, AlessiaAny și DedeDali apreciaza acest mesaj
AlessiaAny Administrator
5 Ani
5 ani de la crearea contului.
10 ani
10 ani de la crearea contului.
Mesaje : 178 Data de inscriere : 20/03/2015 Varsta : 25 Localizare : Brasov
Subiect: Re: În Curând Voi Dispărea Dum Ian 15, 2023 3:30 pm
Mă bucur mult că ai început să pui pe hârtie din ideile tale vechi de povești. Sunt multe pe care așteptam să le citesc, iar acum sunt entuziasmată de asta. Mi-a dat un sentiment de pustietate și disperare, cu o tentă de liniște bine mascată, ca și cum ajungi într-un loc de care îți e teamă, dar inexplicabil te simți liniștit acolo. De dragul vremurilor bune, pune next!!!
DedeDali V.I.P
Mesaje : 41 Data de inscriere : 23/06/2019 Varsta : 24 Localizare : Brasov
Subiect: Re: În Curând Voi Dispărea Joi Aug 17, 2023 10:05 pm
Sam Mar 16, 2024 2:39 am Scris de 
Subiect: În Curând Voi Dispărea 
