Hei, copilass
Scuze ca am postat mai tarziu decat am anuntat, dar azi a fost o zi cam nebuna, stiti voi, cu toate pregatirile pentru sarbatori, etc... Plus ca au tot fost pene de curent... ( Rolling Eyes ) Dar am intrat, asa ca, sa incepem Very Happy:
Capitolul 6.Toate se "leaga" - partea I
Bine, deci eu si Dali nu am putut sa ne pastram prea mult timp fetele nepasatoare, intrucat cele ingrjorate se zbateau groaznic. ( Rolling Eyes).
In fine, am decis sa ne oprim din cantat si sa incercam sa punem cumva lucrurle cap-la-cap.
-Bun... Stiam deja ca dobitocul, adica... tatal fetitei, a omorat-o si a transat-o... -am spus eu iritata peste masura si dornica sa-i platim fapta ingrozitoare- Ceea ce explica de ce este pe o parte alb (-fetita), si pe cealalta negru (-tacsu)...
-Mdeah... Dar, ma intreb... Care-i faza cu medalionul? Adica, da, stim deja ce s-a intamplat si stim ca fata era pura si inocenta, iar tacsu era un dobitoc... Asa ca,... de unde si pana unde un medalion?!
-Nu stiu, Dali, dar chiar mi-ai dat subiect de gandire... Hmmm... Auzi, tu ai observat ca e crapat pe jumatate?
Dali casca ochii si exclama:
-Dap, fix la granita dintre negru si alb... Coincidenta?...
-Vad ca inca folosesti sarcasmul ca prima-arma.. am zis eu, dandu-mi ochii peste cap. As putea doar sa presupun ceva? Mi-a sagetat acum prin minte o teorie... Daca medalionul asta reprezinta chiar sufletul fetitei, care este acum, practic, in intuneric, si... separat?.....
-Da, s-ar putea... Si pentru ca tatal ei era singurul pe care-l avea, sufletul ei ii apartinea lui... Saraca... O fiinta atat de buna, ca si acum se chinuie sa se decida intre a-l ierta pe tatal ei sau nu...
-Offf... Si ceva imi spune ca o sa-l ierte si ca il iubeste in continuare... Vezi ce inseamna sa fii PREA BUN?... Ma rog, nu tine de noi asta, ci de ea. De noi depinde doar sa-i reintregim sufletul si s-o ajutam sa-si gaseasca linistea... Alegerile de genul asta ii apartin ei intru-totul... Noi n-o putem influenta...
-Da, stiu,... Ai dreptate... raspunse Dali, si, pentru o clipa, se lasa o liniste ingrozitoare in care rasunau din cand in cand suspine sterse...
Ei bine, dupa ce ne revenim putin,incepem sa dezbatem diferite puncte de vedere,sperand ca vom ajunge la ceva plauzibil care sa ne ajute in cercetarea noastra... Nu stiam cat timp mai aveam la dispozitie, deoarece, daca aceste lucruri se intamplara pe vremea cand Marian era inca tanar si... pai... viu... inseamna ca au trecut 50 de ani, iar aceasta, desi fiind o exceptie (deoarece fetita fusese omorata de TATAL EI, si, doar pentru bani, din cate am inteles...), totusi... Nu ne puteam permite sa pierdem mai mult timp, caci nu stiam cand avea sa expire...
Intr-un final, am hotarat sa ne indreptam pasii catre apartamentul cu numarul 4 1/2, crezand ca vom gasi mai multe raspunsuri la intrebari.
Ajunse in fata covorasului cu cifre sterse, pe care te-ai astepta sa scrie un mesaj cat-de-cat dragut si primitor, dar care nu prezenta decat pete negre, parca de cerneala, sau... mai bine nici nu zic... si, sub acestea, un mic "1/2", scrijelit adanc in acesta, dar acoperit de mizerie, praf si negreala, dand impresia de scris sters, apasam incet pe clanta, sperand, totusi, sa fie incuiata cu o cheie care sa ne fie imposibil de gasit. Pai, dorinta nu ni -a indeplinit, caci, la prima atingere, usa se deschise, practic, singura, scotand un scartait ingrozitor, ce ne ajunse pana in maduva oaselor.
Nici nu pasim bine in pragul interior al casei, ca si auzim in spatele nostru o busitura groaznica, care ne facu sa ne intoarcem intr-un suflet si sa ne luam o pozitie de lupta vazuta in mult iubitele noastre anime-uri, care sunt al doilea hobby al nostru . ( Razz) Din fericire, ceea ce am auzit a fost doar ruginita si invechita cifra "4" care atarna cu greu de usa. Cedase... Ce fericire pe capul nostru!...
Intrand cu totul in casa, bateam amandoua inspre retragere, insa niciuna nu voia sa dea inapoi chiar in momentul acela...
Camerele erau aranjate frumos, ordonate si, ciudat, curate... (
). Niciun fir de praf nu se gasea in acele incaperi. Nici chiar pe dulapuri. In schimb, o duhoare ingrozitoare dainuia in toata casa.
-Any, simt ca mai am putin si-mi vars stomacul aici! Morrrrrrrrr!!!!!!! Ce pute in halul asta????!!!!!!!!!!
-Ti se pare ca stiu??! Si eu sunt aproape sa dau afara TOT CE SE AFLA IN MINE!!!
-Ma rog... Hai sa cautam mai repede... Cu cat gasim mai repede ceva, sau nu gasim nimic, cu atat mai repede plecam din casa asta de groaza (....!!).
Si incepem noi sa rasfoim fiecare loc al casei, desigur, avand grija sa nu deranjam nimic. Bineinteles ca, asa cum ne asteptam, nu am reusit sa gasim absolut niciun indiciu, insa, in tot acest timp, nasurile noastre nu reuseau inca sa se obisnuiasca cu duhoarea oribila ce dainuia precum o ceata densa.
Intrand in sufragerie, totul pare normal la prima vedere. Dar aici, mirosul era mai puternic decat in orice parte a casei. Incercam sa ingnoram acest lucru si, cu gurile si nasurile acoperite de gulerele parfumate ale bluzelor, continuam cautarea.
Pe o masuta mica, in coltul de langa fereastra, era ceva ce mi-a atras atentia: un ziar vechi, ce parea cam de vreo 4-5 ani, era singurul lucru din toata casa care era acoperit intru-totul de praf. Scot eu o batista din buzunarul ascuns langa centura al fustei si sterg ziarul aplecat pe geam, pentru a nu face murdar pe jos, si incep sa citesc. Cuvintele scrise acolo, aproape ca imi taiau rasuflarea. Dar, nu am apucat sa ii zic Daliei ce scria acolo, deoarece o si aud cum imi striga numele si izbucneste in lacrimi. (probabil din cauza sperieturii, sau...). Ma intorc intr-o fractiune de secunda catre ea, si o vad in genunchi, in fata unui dulap, cu un covoras lemnos langa ea, si cu fata in pumni, lasandu-si un ochi dezvelit, pentru a se putea uita in continuare la acel lucru ce se afla in dulap. Stiti si voi acel sentiment cand vezi ceva ce nu ti-ai dori in veci sa fi vazut, dar pe de alta parte, ciudat, parca nu ti-ai mai lua ochii de la el.
Imi indrept grabita pasii catre buna mea prietena si mai intai incerc sa o ajut pe ea. Apoi, imi arunc privirea oripilata catre interiorul dulapului, unde, sub acel covoras ce semana cu o scandura (pe care Dali il daduse deoparte), se afla un sac. Dar nu orice sac... Mai tineti minte scauletul din a doua vizita a barbatului in palton? Ciudat, dar asemanarea era izbitoare! Eram sigure ca era acelasi sac. Doar ca,acum, Dali reusise sa faca ceea ce data trecuta nu am putut: sa il deschida. Imaginea a ceea ce se afla inauntrul sau era una pe care nu ne-am dori in veci sa o revedem. Nu stim daca este ok sa va spunem ce se afla in interiorul sacului, dar presupunem ca va bate stresul... Ei bine, in acel sac ingalbenit si pricajit, rupt, dar petecit, jegos si aproape insuportabil de privit, se aflau patru membre in descompunere: doua maini si doua picioare, toate micute, apartinand, credem noi, de fapt, sigure fiind, fetitei pe care ne chinuim sa o ajutam.
-Dali, revino-ti! Sacul asta se leaga foarte bine de ceea ce scrie in ziarul ala vechi de pe masa! spun eu, indreptandu-mi degetul catre ziarul care, acum, nu mai era acolo! (okaaaaay....) Ma rog... Pe acel ziar scria ca toate familiile care au locuit pana acum in casa asta luasera decizia sa se mute cat mai repede, sau murisera pur si simplu asfixiati, cauza fiind aceeasi: mirosul ingrozitor. Tot acolo scria ca politistii nu au reusit nici pana in ziua de azi sa gaseasca sursa mirosului, luand decizia sa inchida acest caz, casa asta ramand libera, si niciodata oferita pentru cumparare sau inchiriere din nou. Si, sunt sigura ca am descoperit noi sursa mirosului...
-Da, Any, crezi??! Si ce sa facem cu sacul asta??! Adica, daca sunt membrele fetei -Dali inghiti in sec- , o sa avem nevoie de ele.. Dar, in acelasi timp, nu-l putem lua cu noi, pentru ca nu avem unde sa-l tinem sau sa-l ascundem...
-Da, nu stiu... Desi cred ca ar trebi sa-l luam cu noi... Adica, locul cel mai potrivit in care sa stea e Parcul Spiritelor... Acolo nu il va vedea sau mirosi nimeni, doar stii asta...
-Bine, bine... Dar nu o sa ma vezi pe mine punand mana pe el!!
-Nici nu ma asteptam sa faci tu ceva! Fricoaso!
-Deci il iei tu?
-Nu, Doamne fereste! Ti-ai pierdut mintile?!! Cum sa pun mana pe asa ceva??! Auzi, adu clestele ala mare din bucatarie, o sa il folosim pe ala ca sa il scoatem de aici!
Dali aduse clestele din lemn ce se afla pus intr-un sertar, in bucatarie, si, dupa cum am zis, am si facut: am acoperit gura sacului si l-am prins cu clestele, care, tin sa spun, era destul de lung, si am incput sa taram sacul pana afara.
Cand sa iesim din scara blocului, ne dam seama ca sacul nu mai era puturos, plin, si nici sac: era un inel mic si dragut, alb ca spuma laptelui, cu o piatra neagra pe el. Pe spatele ei, era gravata litera "T", iar pe interiorul inelului, litera "M". Piatra era dezlipita de inel, dar inca se tinea cu greu prinsa de acesta.
Am fost foarte socate cand am vazut aceste lucruri, insa nu ne-am schimbat locatia in care aveam de gand sa il ascundem. Asa ca am pornit inspre Parcul Mic cu inima oarecum usurata, deoarece eram mai aproape de rezultatul, speram, dorit.
*To be continued...* ( Smile) )
Cam atat deocamdata. Merita sa postam next, sau o intrerupem? :SP:
Sam Mar 16, 2024 2:39 am Scris de 
Subiect: Re: SUFLET REINTREGIT 
. Bravo .
