SUFLET REINTREGIT

Serios? Mersi mult!! :X:X:X:X:X:X:X Ma bucur foarte tare!!! Pai, atunci, o sa incerc sa postez cat mai repede continuarea! :*

Ce faceti, pretenassi? :PV-a fost dor de noi? Normal ca v-a fost :)) Pai, am revenit sa pstam urmatorul capitol. Tin sa mentionez ca si acesta este destul de scurt, dar va promitem ca, daca va place si primim pareri pozitive, urmatoarele capitole vor fi mai lungi si mai interesante! Pana atunci, ENJOY! :):SSC: 

Capitolul 4.Rezultate bune sau rele

    Ok. Intai si intai le-am indrugat parintilor nostri urmatorul lucru: Ca ne-am luat cu distractia si am pierdut notiunea timpului, iar in legatura cu telefoanele... Ei bine, pur si simplu nu le-am auzit.
    Dupa 30 de minute de argumente si contra-argumente, parintii ne-au trimis la somn, desigur, la mine acasa, in timp ce parintii Daliei se duceau la ei acasa, adica mai sus cu trei etaje, decizand sa ne impartaseasca pedeapsa, ce consta in arest la domiciliu, ceea ce nu ne displacu total, deoarece puteam sa punem lucrurile cap-la-cap, pentru a gasi noi piste. Asa ca eu si Dali am avut un somn destul de nelinistit, multe treziri in toiul noptii si niciuna dintre noi nu reusea sa mai adoarma. Iata si una din dicutiile noastre:
    -Bine, deci pana acum stim ca: -fata a fost omorata de catre tatal ei, adica de omul cu palarie si palton, pentru ca a vazut ceva ce nu trebuia, ceva secret.
                                               -acesta a taiat-o cu ferastraul in bucatele, ceea ce explica de ce vedem bucati din ea...
    -Da, Any, nu mai zice! N-ai putea sa-mi spui ceva ce nu stiu deja?! spuse Dali rastit.
    -Ar fi dragut daca nu ti-ai mai varsa nervii pe mine! Stiu la fel de putine ca si tine! am ripostat eu suparata.
    -Imi pare rau. -spuse Dali- Cred ca ar trebui sa ne gandim la personajele pe care le-am vazut aseara in pod. Recunosti pe cineva?
    -Nu......... Stai putin, barbatul panicat... Imi parea destul de familiar....
    -Da, si mie mi se pare ca-l cunosc de undeva...
    .......................
    -Stai asa! Nu era cumva.....?
    -Batranul din parcul mic(spiritelor)!...spun eu soptit, de parca nu as vrea sa ma mai trezesc din acea revelatie uimitoare.
    -Exact! ma proba Dali. Any, tu iti dai seama? Acum totul se leaga!
    -Vrei sa spui ca biletul cu raspunsuri ar trebui sa fie ascuns undeva in parcul mic? intreb eu, dar fara sa ma astept la un raspuns, deoarece il stiam.
    Ne cufundam amandoua in tacere, gandindu-ne la acelasi lucru. Sansele ca spusele noastre sa se adevereasca sunt de 10 la un milion, dar stiam ca am ajuns la nevoia de a ne agata de cea mai mica farama de lumina din acel ocean al noptii. Iar cea lumina reprezenta o stea, care, in acel intuneric care te invaluia de parca ar fi vrut sa intre in tine, sa te sufoce, sa te faca sa te simti deznadajduit,...reprezenta speranta. Speranta ca vom putea scapa sufletul rupt (practic, si la propriu si la figurat...) de chinurile la care a fost partas decenii intregi, si sa il intregim, chiar daca nu stiam cum sau daca vom reusi. Chiar si asa, mereu vom avea speranta si nu ne vom lasa. Amandoua eram constiente ca ne aflam din ce in ce mai aproape de rezultat, care, bun sau rau, tot va fi acolo, asteptand sa fie descoperit. Asa ca eu si buna mea prietena, cu care am trecut prin atatea, ne lasam inconjurate de intuneric si speranta. Doua lucruri atat de diferite, si totusi mereu impreunate si neintelese.
    Cand ne trezim de dimineatat, observam ca suntem singure acasa. Nici nu apucam bine sa dezmeticim, ca telefoanele noastre au si inceput sa sune. Raspund la telefon si o aud pe mama, iar pe langa ea, si pe mama Daliei vorbind cu ea. Ma uit la Dali uimita, si observ ca si ea imi arunca aceeasi privire. Mamele noastre ne-au spus ca vor fi plecate timp de trei zile impreuna cu tatii nostri, explicandu-ne ca avem bani si mancare destula pentru trei zile. Dupa ce am inchis amandoua telefoanele, ne uitam una la alta total uimite, amandoua stiam ca parintii nu ar fi plecat pe neasteptate, fara sa ne spuna dinainte, dar am trecut usor peste, caci eram prea ocupate sa sarim de bucurie.
    Primul lucru pe care l-am facut, desigur, a fost sa dam iama in bucataraie dupa mancare (), iar apoi am mers la Dali pentru a-si lua hainele ca sa ne putem pregati pentru scopul nostru de astazi, cel de a gasi biletul.
    Asa ca ne-am pregatit repede si am luat-o la fuga spre parcul mic.
    Cand am intrat pe poarta, mi-am dat seama ca acum vedeam parcul cu alti ochi. Pana atunci l-am privit ca pe un loc unde sa ergem sa stam in zilele frumoase de vara, putin mai special decat un parc obisnuit. Insa acum il priveam ca pe o unica sansa si un loc in care este ascuns un mare secret, ce ne-ar putea dezvalui, sau chiar fi cheia spre reusita noastra.
    Ne punem noi pe leagane ca de obicei, privind parcul peste tot, gandindu-ne unde ar putea fi biletul si de unde am putea incepe cautarea.
    Cautam incontinuu, pana cand, intr-un final, soarele apune si luna isi incepe straja.
    Pana la urma, ne trantim pe leagane, deznadajduite si obosite, dar ne trece prin cap ca singurul loc in care nu am cautat este chiar cel in care stam cel mai mult.
    Asa ca, o licarire de speranta se aprinde in noi, iar apoi ne ridicam de pe leagane si ne uitam intr-o crapatura, timp in care inimile noastre tresaltara de fericire: era acolo, ingalbenit de timpul anilor trecuti, asteptand sa fie gasit, iar odata cu acesta, sa se dezvaluie cheia misterelor.
    Am luat bucata mica si ingalbenita de foaie si am strans-o in pumn, fara sa ma uit pe ea, iar apoi, fara nicun cuvant, ne indreptam incet pasii spre casa.
    Cum ajungem, ne trantim pe pat, in intuneric, si cadem intr-un somn adanc si linistitor, de care amandoua aveam atata nevoie...


         Cam atat deocamdata, speram ca v-a placut si asteptam comentarii! Multumim de atentie! Daca va place, lasati-ne comentarii, sa stim daca merita sa postam continuarea.

:SP:

A, si inca ceva: am uitat sa imi cer scuze ca a durat asa mult sa intru sa postez continuarea, dar am fost foarte ocupate cu urmatoarea poveste, caci ne veneau idei pe teava, dar unele nu se legau, asa ca le-am tot scris si rescris. PS: urmatoarea poveste va fii de cel putin 3 ori mai reusita decar aceasta, va garantam si va si promitem! Asa ca asteptam comentarii si pareri, ca sa stim daca merita sa mai postam continuarea si sa continuam sa lucram la pov urmatoare (povestile se leaga intre ele. Au legatura una cu cealalta) Asadar, asteptam pareri

Si inca ceva, am spus-o si o sa o tot zic: daca nu va place, spuneti si o intrerupem, pentru ca toti taceti si nici nu putem stii daca va place sau nu si daca are rost sa o continuam, asa ca, lasati comentarii daca va place sau nu. Daca nu va place, o intrerupem, nicio problema. Doar spuneti, vrem sa fiti sinceri

Pai, vad ca nimeni nu-si spune nicio parere, asa ca o sa intrerupem povestea. Nu am primit nimic altceva de inteles decat ca nu va place. Multumim oricum celor care au citit-o!

Iubesc povestea voastra precedenta si aceasta poveste este uimitoare. Tineti-o tot asa :o3

Ne bucuram ca iti place! Dar in continuare nu stim daca se merita sa postam continuarea sau daca sa o intrerupem. Asta depinde de voi, asa ca... asteptam sa vedem daca mai zice cineva ceva, ca sa stim daca merita sau nu. Multumim de intelegere!

Heii, lume! Ce faceti? Acum ca e in sfarsit vacanta, am reusit sa intram sa postam ;)Speram sa va placa!


Capitolul 5.Apartamentul de la parter


    Dimineata, cand ne-am trezit, nu stiam ce s-a intamplat.Dar mai apoi, ne-am amintit de lucrurile petrecute  cu cateva ore inainte. Pentru moment, am fost intr-o stare de euforie, dar apoi, ne-am panicat foarte tare.
    Am inceput sa cautam biletul, caci el era pricina panicii noastre.
    Imaginati-va, doar, ce usurare a fost pentru noi cand l-am gasit pe jos, langa pat.
    L-am luat de acolo, ne-am pus la birou, si prima noastra impresie a fost ca, probabil omul acela isi bate joc de noi... Iata ce era scris pe acea bucata de pergament veche: "Strada <<Parcului Mare>> / ap. 4 1/2".
    Bine, deci la prima vedere nu avea niciun sens.... Dar, mai apoi, incet-incet, acea fraza a inceput sa capete cat-de-cat un sens. Din cate mi-am dat seama, era vorba despre o adresa. Si chiar si-asa, totusi erau lucruri care nu se legau. De exemplu: eu si dali nu am auzit niciodata de "Strada Parcul Mare", iar cat despre un apartament "1/2" nici nu mai are rost sa mai vorbim...
    Asa ca ne-am gandit sa intrebam pe cineva mai in varsta, dar ne-am gandit: "cine poate fi mai batran decat o fantoma?"... Dar apoi, desigur, ne-am amintit ca nu putem vorbi cu fantomele care treceau pe langa Parcul Mic.
    Chiar atunci ne-a picat fisa: daca strada era cea de langa parcul nostru, adica Parcul spiritelor?
   Asa ca pe la ora 12 dimineata am plecat spre Parcul Mic, luand si biletul cu noi, fara folos, insa, avand in vedere ca de cate ori l-am citit ni s-a intiparit in minte. Dar cand am ajuns acolo, am realizat ca am scos din calcul faptul ca parcul era inconjurat de numeroase strazi si blocuri.
    Asa ca eu si Dali ne-am gandit sa intrebam pe cineva mai in varsta.
    Am avut la inceput niste intrebari cam nereusite... Totusi n-am renuntat si, pana la urma, am gasit un batranel care parea sa stie ceva:
    -Acum 50 de ani, pe cand eu nu aveam mai mult de 25, in locul acestui spatiu gol-zise el aratand cu mana spre parcul mic, pe care il privea, dar pe care ochii lui nu-l puteau vedea- era un parc, numit Parcul Mae, iar blocul care era fata in fata cu intrarea in parc, a capatat si el un nume. Dar astazi nu i se mai spune asa. Voi de unde....?
    Dar eu si Dali deja alergam spre acest bloc care era, credeam, cel cautat de noi.
    Bine, deci am gasit blocul, dar oare ce putea sa insemne apartamentul 1/2? Am intrat in bloc si am mers in fata apartamentului cu nr 4 si ce ne-a atras prima dATA atentia, a fost covorasul din fata usii pe care se vedea scris foarte vag "1/2". Inimile noastre tresaltau de emotie. Am dat incet covorasul la o parte, iar sub el nu era nimic altceva decat o gaura in lemn, am bagat degetul sovaitor in ea si am tras cu toata forta o bucata de scandura. Sub ea era, desigur, mizerie, iar in mijloc, o cutiuta mica de lemn.
    Am luat-o de acolo, ne-am dus acasa pline de emotie si am deschis cutia Inauntru se afla un medalionnegru ca taciunele si un biletel pe care scria"PRIETENIA INVINGE MEREU", iar pe spate, era colorat cu negru pe jumatate, si scria "tata", iar cealalta jumatate, asemenea celeilalte, era colorata, dar cu alb, si scria "fiica". Bine, deci acum cred ca ar trebui sa mergem in Parcul Spiritelor.
    Nu prea stiu de ce, dar am un sentiment ca si cum ar trebui sa fim acolo.
    Asa ca am plecat, si cand am ajuns in parc, ne-am pus pe leagane si am inceut sa cantam, ca si cum toate grijile noastre au disparut cu desavarsire. Dar intamplarile care aveau sa se petreaca in acea zi o sa dovedeasca ca nepasarea noastra era numai la exterior, iar inauntrul nostru eram incordate si pregatite pentru ce a fost, ce este si ce va fi.    
    Stiti momentele acelea cand stai, razi, dar inima ta e gata sa se apere, daca ar fi nevoie..? Asa ca ce este la exterior, in mare parte, nu este la fel cu ce este in interior.



      Stim ca si acest capitol este prea scurt, dar acum avem o vacanta intreaga la dispozitie ca sa scriem, si promitem ca urmatoarele vor fi mai ungi si mai interesante, si, cel mai importnt, posate mult mai des :PMultumim de vizionare, asteptam pareri! Comentati

Super abia astept continuarea

Ma bucur mult ca iti place :X:X Cred ca maine sau poimaine postez continuarea Pana atunci, mai asteptam pareri