SUFLET REINTREGIT

Hei, lume! Ne-am bucurat ca v-a placut prima noastra poveste, asa ca am decis sa o postam si pe urmatoarea. Speram sa va placa

Capitolul 1.Recompensa rabdarii

    A mai trecut un an greu de scoala, dar eu si prietena mea, Dali aveam un aliat destul de neobisnuit care ne ajuta sa asteptam cu capul sus sosirea verii si odata cu ea, inceputul aventurilor noastre, putin sau putin mai mult neobisnuite. Acelea constau in ajutatul spiritelor confuze, sau poate constiente de soarta lor sumbra. In cazul in care nu-mi cunoasteti numele, este Any, iar pe partenera, cat si cea mai buna prietena a mea o cheama Dali. Daca ati citit si precedenta noastra poveste, intitulata "Parcul spiritelor", sigur stiti pe unde ne umbla capul.
      Era 1 august pe la 6 jumatate seara. Stateam eu cu Dali, fratele meu, prietenul lui si sora sa mai mica in spatele blocului si ne jucam de-a v-ati-ascunselea. Eu numaram, desigur. Nu stiu cum se face ca in seara aceea se intunecase mult mai repede. Ideea era ca si mie si Daliei ne era dor de aventurile noastre din vara trecuta, chiar daca nu o aratam. Eram foarte incantate de acest fenomen, asa ca am profitat de momentul in care toti erau plecati la magazin, pentru a ne dezvlaui presupunerile:
     -Any, tu ai observat cat de brusc s-a intunecat in seara aceasta? ma intreba Dali.
     -Da, Dali, de parca soarele ar fi fost acoperit cu o panza neagra, intunecata si sinistra... Ma simt ciudat, parca melancolica. Sunt sigura ca pluteste ceva in aer si e de rau augur.
     -Da, ai dreptate. Si eu am un sentiment ciu...
     Dar nu mai apuca sa-si termine sirul vorbelor, ca o sumedenie de lucruri se intamplara in acelasi timp: cerul care era luminat de stele devine intunecat si sangeriu. Simt o senzatie de gol in stomac si cad pe jos, pierzandu-ma in neant. In acea mare de intuneric se ivesc doua picioare cenusii, pentru o fractiune de secunda, iar apoi ma cufund din nou in intuneric. Am crezut ca totul s-a terminat, cand parca venit de nicaieri si de peste tot se auzi un strigat sfasietor, spunand:
      -Ajutor!!! Voi sunteti singura mea scapare!! Ajutooor!!
      -Nu! striga Dali si deschise ochii. In acelasi timp, o vad cum se uita ingrijorata la mine, intinsa pe trotuar. Eu, data peste cap deasemenea, eram sprijinita de un stalp de iluminat.
      Dali se ridica pe vine si-mi sopti:
      -Mai stii cand mi-ai spus ca te-ai plictisit si ca ai vrea sa mai trecem printr-o aventura ca cea de vara trecuta? Ei bine, dorinta tocmai ti s-a indeplinit.
      Da sa se ridice in picioare, dar o apuca din nou ameteala. Observai asta, asa ca am ajutat-o sa se ridice. Chiar daca tot ma simteam oribil, dorinta de afla lucrurile intamplate vazute din perspectiva Daliei era mai puternica. Dar nu am apucat sa scot o vorba, ca Dali incepu mai intai sa povesteasca tot ce a vazut si auzit, iar apoi ma intreba:
      -Any, dar tu ce ai patit dupa?
      -Eu, sincer am avut aceeasi senzatie, dar am reusit sa ma echilibrez, dar te-am vazut pe jos si m-am speriat foarte tare. Am incercat sa te trezesc, dar nu reuseam, deoarece erai intr-o transa adanca. Asa ca am intrat in panica, dar apoi ai strigat "nu!" si te-ai trezit.
      -Ce oribil! Oare ce-ar vrea sa insemne toate astea?! Si unde sunt ceilalti? Vreau sa merg acasa!
      -Da, si eu. In plus, se face din ce in ce mai fri...
      Nu am mai putut continua, deoarece orice tentativa de a vorbi in acel moment era inutila: un vant taios care batea din toate directiile spre noi, nu ne lasa sa stam cu picioarele pe pamant, dar mite sa mai si deschidem gura.
       Cand eram sigure ca vom fi luate de vant, vijelia se opri la fel de brusc cum incepuse. Amandoua stateam incremenite. Stiam ca urmeaza perioada de apogeu a vijeliei. In cele ce aveau sa se intample, ne asteptam la orice, numai la asta nu: acum in fata noastra statea cineva, aparut parca de nicaieri, nu i se vedea chipul -poate din cauza luminii palide de la felinar care arunca umbre stranii pe fata strainului, sau poate din cauza paltonului lung si palariei-. Se auzi o voce groasa, patrunzatoare de peste tot. Pamantul parca se cutremura sub noi:
         -Uitati tot ce ati vazut azi, sau ceva mai rau ca moartea va va astepta!
         Iar apoi, ca si cutremurul si strainul, glasul se risipi in ecouri slabe.
         Lucide, constiente de tot ceea ce se intamplase, nu indrazneam totusi sa scoatem nicio vorba. Cand umbra sinistra ce acoperea cerul se retrase, iar tot ce era in jurul nostru parea sa prinda iar viata, am constatat ca totul revenise la normal. Pentru moment. Masinile ale caror sirene ce in timpul episodului dubios de mai devreme nu se opreau din sunat, acum isi recapatasera linistea si atmosfera linistita de alta data. Trilurile pasarelelor se auzeau din nou, iar soarele stralucea mai puternic ca oricand, pe cer neaflandu-se nici macar un nor.
         -Any, trebuie sa-mi spui exact ce....
         Dali nu apuca sa-si incheie exclamatia, ca fratele meu, prietenul lui si sora sa mai mica se ivira de dupa coltul blocului cu un pet cu suc in maini si 5 inghetate. (cate una pentru fiecare).
         -Any, noi mergem in casa, sa stam la calculator. Veniti si voi? ma intreba fratele meu.
         -Nu, noi ramanem afara. O luati si pe Dia cu voi? i-am raspuns eu printr-o alta intrebare.
         -Da, tine neaparat sa ne insoteasca. Pai, atunci, luati-va inghetatele si ne vedem acasa la Radu cand va plictisiti de stat afara, in regula?
         -Bine, ne vedem!
         Asteptam noi sa plece baietii (si Dia), iar apoi am luat-o amndoua la goana, fara a scozte vreo vorba, catre locul unde au inceput cu adevarat aventurile noastre: sinistrul "Parc Mic" (cunoscut de asemenea de catre cititorii povestii noastre anterioare, si sub numele de "Parcul Spiritelor"), loc unde nu mai pusesem piciorul de mai bine de un an.
         Ajunse in fata parcului, atmosfera stranie ce bantuia de jur-imprejurul acestuia ne coplesi. Era neschimbata. Spiritele oamenilor colindau inca potecile acestui parc. In afara de niste amintiri ce ne  umpleau inimile de nostalgie, dar si de dor, nu exista nicio schimbare in nucleul starii nelinistite pe care o aveam acum, cat si acum un an.
         Ne asezam noi pe leagane, cu tinere de inima si ne reluam pozitia de vara trecuta: amandoua stand pe lungul leaganului, fata in fata.
        -Any... -continua Dali propozitia inceputa acum 5 minute- ... spune-mi exact ce ai vazut si auzit in momentul in care vijelia izbucnise.
        -Am vazut un cap... un cap de fetita... Era murdara, avea ochii rosi, ca si cum ar fi plans neincetat...
        -Continua... raspunse Dali, citindu-i-se pe fata nelinistea.
        -Si niste manute cenusii, desprinse, asemenea capului, de corp, care pareau a o sterge la ochi pentru a nu lasa lacrimile ce nu incetau sa vina, sa-i curga pe obraji. Apoi, am auzit... am auzit un strigat de ajutor. Si tipete! Multe tipete! Doar ca nu erau doar ale fetitei... Se auzea si o voce grava, ragusita, infioratoare... Si... Dali?
        -Spune, Any... rosti aceasta inghitind in sec.
        -Am vazut o silueta neagra. Parea a fi un barbat. Purta un fel de pardesiu lung, negru si o palarie mare, intunecata...
        Nu apucai sa termin ce aveam de zis, ca Dali ma si intrerupse:
        -Cumva ti-a spus ca daca nu uiti ce s-a intamplat, vei avea parte de ceva mai rau ca moartea? Ei bine, si eu l-am vazut pe barbat. Doar ca eu am observat niste picioruse murdare, care pareau sa alerge... ca si cum ar fi vrut sa scape de ceva, sau... cineva.
        -Pai, stii care e partea ce ma sperie cel mai tare? am continuat eu. Vocea de care ti-am spus, cea sinistra, care tipa la fetita, vocea era identica cu cea a barbatului cu palton.
        -Nu-i de bine... rosti cu greu Dali. Pai, bucura-te!
        -Sa inteleg ca revenim la ajutat fantome? am spus eu infricosata, dar parca si fericita.
        -DA! raspunse Dali, insa ea era doar fericita, necitindu-se niciun strop de ingrijorare pe fata ei.
        Atunci am inceput amandoua sa strigam de bucurie si sa ne luam in brate, cand am exclamat la fericire ceva prostesc
        -Auzi, Dali, dai de baut? O_o
        Si am inceput amandoua sa radem, revenind apoi la vechiul nostru obicei de a canta pe leagane.
         Eram noi incantate, dar nu realizam ca aceasta aventura avea sa fie si mai periculoasa si mai infricosatoare decat cea anterioara...


    Ei bine, atat pentru azi, daca va place, postam si continuarea, incepand cu capitolul 2. Asteptam comentarii!

hmmm...interesant...vreau sa vad unde anjunge :> :SN: 

Not bad, :SN: 

Destul de buna..next

Multumim mult!! Ne bucuram foarte tare ca va place! Si ne pare foarte rau ca dureaza asa mult pana sa postam continuarile, dar Dede, fiind in clasa a 8-a, iar eu in a 9-a pe mate info, intensiv info, ne e destul de greu sa intram la calculator si sa postam constant, mai ales avand in vedere ca dureaza destul de mult sa scriem topicul. Dar o sa facem tot posibilul sa postam continuarea saptamana asta. Multumim oricum ca cititi! Si pana postam, mai asteptam pareri

Aha,aha...nu ne suparam

Next

Heii, pretenassi!! Am reusit (in sfarsit) sa intram sa continuam povestea. :)Speram sa va placa! Asteptam pareri ;)PS:In ultima vreme, cand am intrat, am intrat de pe mobil, de-aia nu am putut sa postez continuarea

Capitolul 2.Visul si figura misterioasa. Dezvaluirea

       A trecut deja o saptamana de la episodul cu vijelia.
       Eu si Dali deveneam nelinistite.
       Ne inspaimanta gandul ca de aceasta data aveam de-a face cu un posibil criminal. Nu stiam la ce sa ne asteptam.
       Ne doream sa mai primim ceva semne, viziuni, sau orice care sa ne ajute sa avansam in "cercetarea" noastra.
       Dar noi ce primeam? Imaginile partilor unui corp...
       Ma rog, aveam mai multe ipoteze in ceea ce priveau aceste viziuni, dar nu reuseam sa facem legatura intre ele.
        Eu vedeam un cap de fetita si niste maini, iar Dali vedea niste picioruse care fugeau.
        Ce puteau sa insemne?
        O fi fost vorba de o fetita care a fost victima vreunui accident de masina?
        Dar de ce apareau membrele si capul separate de trunchi?
        Sau poate niste hoti au intrat in casa, iar, din pacate, ea se afla acolo?
        Dar, ce legatura are barbatul straniu care ne ameninta?
        Poate fetita era a strazii (am luat si asta in considerare, caci era murdara si desculta) si o fi fost martora la ceva rau (nici nu voiam sa ne gandim la cat de groaznica ar fi fost infaptuirea pe care ar fi vazut-o, de sa fi meritat o asemenea soarta...).
        Ei bine, mintile noastre deduceau tot felul de ipoteze. Dar oare sa fie vreuna corecta? Ar putea oare una dintre ele raspunsul de care aveam nevoie, cel pe care il cautam?
        In fine... Am luat o pauza pentru a ne lasa creierele sa se mai si odihneasca.
        Am rontait ceva si apoi ne-am pus la culcare.
        Tin sa mentionez ca ne aflam acasa la Dali.
        Am mai discutat ce am mai discutat, pana cand, intr-un sfarsit, oboseala ne-a infrant si am adormit.
        Dulce somn!... Cel mai adanc si placut somn de care am avut parte ultima vreme...
        Soarele a rasarit (mai devreme decat de obicei) si stralucea mai puternic ca niciodata.
       Eu si Dali eram in parc si cantam, mancam covrigei si ne intindeam pe banci, ziua de azi fiind tocmai buna pentru a ne bronza macar putin. (ceea ce era posibil, avand in vedere costumatia noastra formata din pantaloni scurti si maieu, potrivita pentru o vreme asa calduroasa).
       Stateam, asadar, intinsa pe banca, iar Dali pe balansoar (intrucat acesta se afla chiar langa mine, in timp ce cealalta banca se afla in capatul opus al parcului), cand o rafala ingrozitoare de vant ne facu sa ne ridicam intr-un suflet si sa ne luam hanoracele pe noi.
       Cerul se intuneca si timpul parca se oprise in loc.
       -Si incepem.... spuse Dali.
       Numai ca, spre deosebire de data trecuta, acum, misterioasa figura se afla aplecata deasupra noastra.
       Abia in acea clipa am realizat ca ne aflam pe banca.
       Ciudat... Poate ca ne impinsese vantul asa tare incat ne-am dezechilibrat si am cazut, sau poate strania persoana (daca se poate numi asa...) ne-a trantit pur si simplu pe banca...
       Ideea e ca, de data aceasta, barbatul era imbracat intr-o costumatie modesta. (Uzata, decolorata si jerpelita, lasa impresia de vechi, imbatranit.)
       De data aceasta, fata barbatului se vedea clar ca lumina zilei.
       In spatele lui, acolo unde intunericul devenise mai intens decat in restul zonei, in acel loc, printr-un proces rapid, ireal si imaterial pe care simturile umane nu-l pot percepe, incepu sa se contureze o forma groaznica, ce semana cu... el insusi!
       Aparu deodata, nemiscata si fara zgomot. Transparenta si rece, cu maini si fata cenusii, avea trasaturile si ochii lui patrunzatori, parul lui scurt si grizonat, iar costumatia era de o asemanare izbitoare cu a lui, doar ca era imateriala.
       Spectrul se apropie de barbat, se apleca, si, intra in el!
       -Eu stiu! rosti barbatul raspicat.
       Eu si Dali eram incremenite. Ne uitam la el, de data aceasta totusi, echipate cu curaj.
       -Eu stiu! repeta barbatul. Eu stiu ca nu m-ati ascultat! Eu stiu tot! Fiecare emotie pe care o simtiti acum si... Vai... Nu va este frica... Pai, mai vedem noi... Va doriti sa stiti aevarul, asa-i? Coaceti de nerabdare... Ei bine, oricum va trebui sa va pedepsesc pentru ca nu ati ascultat de ceea ce v-am spus, deci, ce ar mai putea strica? Ne vom intalni curand...
      Enuntul cel din urma se auzi in repetate randuri, din ce in ce mai incet, pana cand, asemenea barbatului, se risipi in atmosfera.
     Acum, in fata noastra se mai afla doar sacul pe care acesta il tinea in mana.
    Cand dam sa-l deschidem, un fum negru, inecacios ne inconjoara.
     Vantul incepe sa bata tare, despartindu-ne pe mine si pe Dali.        -Dali! am strigat eu cu toata puterea, intinzand mana catre prietena mea, insa acesta era mai puternic decat noi.
     Acum ma aflam pe un coridor sinistru si intunecat.
    In fata mea se aflau niste scari ce duceau catre, banuiesc, pod.
     Am urcat pe ele si am zarit-o pe Dali in pragul usii, pasind incet dincolo de aceasta.
     -Dali! Ce ma bucur sa te vad! Ce..........?
     Isi indrepta degetul catre incaperea de dupa usa, ingrozita de ceea ce vedea.
     Era...Nu, nu se poate... Dar, totusi, era... Era chiar barbatul straniu deacum o saptamana si de adineauri. Se afla langa o masa. Cauta ceva...
     Dincolo de el, intr-un colt intunecat al podului era... nu ne venea sa ne credem ochilor... Era chiar fetita!
     -Ce,... Ce inseamna asta? am spus eu cu greu, aproape soptit.
     Murdara, intr-o camasuta de noapte alba, patata, infricosata peste masura, plangea amarnic, uitandu-se oripilata catre barbatul care, acum se indrepta catre ea cu ceva in man. Dar ce?
     Cand ajunsese in fata ei, am vazut obiectul din mana sa: un ferastrau!
     -Stai! Ce vrei sa faci?! Opreste-te! Las-o in pace!
     Eu si Dali tipam cate ne tineau plamanii, dar nimic.
     Barbatul ridica ferastraul. Fetita scoase un strigat extrem de apasat..."Tata, nu!"
     Eu si Dali nu am putut sa privim in continuare...
     Am cazut in genunghi si am inceput sa plangem.
     Cand ne-am luat mainile de la ochi, eram in camera aliei.
     In viata mea nu m-am bucurat mai tare sa-i vad camera!
     -Dali!
     -Any!
     Am strigat amandoua in acelasi timp.
     -Ce a fost asta? spuse Dali, stergandu-se la ochi.
     -Un vis-viziune, presupun...
     -Pai, macar am aflat ce s-a intamplat...
     -Da, dar cu ce pret, Dali?! Cu ce pret?!
     -O sa-i dam noi de capat, cumva! Iti promit! O sa gasim un mod de a ajuta fetita si de a ne salva si pe noi!
     -Am incrdere in noi, in tine, Dali! Chiar am! El e cel in care n-am...
     -Da, stiu, nici eu...
     Ei bine, ne-am dezmeticit si am inceput sa ne gandim la ce am putea face.
     Situatia devenea din ce in ce mai incurcata...
     Greul abia acum avea sa inceapa cu adevarat...


         Bun, cam atat deocamdata! Asteptam comentarii si, daca va place, punem continuarea, incepand cu capitolul 3. Multumim pentru ca cititi!

A, si daca nu va place, spuneti, pentru ca, daca e, o intrerupem. Multumim anticipat pentru sinceritate!

Tareeee povestea continuati mor de nerabdare sa aflu ce se intampla este una din povestile mele preferate:D   :SN: :SN: :SN: :SN: :SN: :SN: :SL: :SL: :SL: :SL: :SL: :SL: