O casatorie ciudata

Cand ma trezesc vad doar alb în jurul meu...nu mai pare ca m-as afla în aceeasi camera, însa sunt tot legata. Pesemne m-a mutat. Nu ma pot misca, iar încheieturile ma dor îngrozitor...cred ca m-am zbatut sa scap, dar degeaba dupa cum vad. Ma simt foarte ametita...nu-mi pot misca nici macar capul. Cred ca m-a drogat....am fata uda....cred ca am plans. Nu stiu nimic....nu-mi amintesc decat fata lui batjocoritoare la adresa mea si atat...tot restul e în ceata. Dintr-odata îmi aduc aminte de Alex......ah....ce i-am facut?! Si încep sa-i strig numele în zadar... Dupa cum stie oricine "speranta moare ultima"  . Lacrimile îmi curg siroaie pe fata...nu ma pot opri din plans mai ales cand stiu ca eu l-am dus pe scumpul meu Alex la pierzanie...la propria moarte. Aud zarva în jurul meu dar nu pot zari nimic din cauza luminii mult prea puternice. Aud cum cineva îmi striga numele dar nu pot deslusi acea voce. De aceea nu stiu daca e acel barbat sau altcineva... Acea voce îmi tot spune sa ma calmez...ca acum sunt în siguranta si nu are de ce sa-mi fie frica....dar se înseala. Atat timp cat acel tip care ma vrea moarta continua sa existe eu am de ce sa ma tem...de ce sa ma ascund...
-Dana! Iubito! Te rog deschide ochii...s-a terminat este doar un cosmar...deschide ochii..hai fii fata cuminte si trezeste-te..
Nu-mi pot da seama cine zice aceste cuvinte...ma simt mult prea ametita si încet încet în mintea mea se întuneca iar ultimele cuvinte pe care le mai aud sunt franturi de conversatii:
-Las-o.....doarma.....injectie....
-Te iubesc, Dana! Întoarce-te la mine...te implor....
Iar apoi nu mai aud nimic...cred ca atunci am adormit. Dupa ce am mai dormit vreo cateva ore am încercat sa-mi deschid ochii...nu am prea putut. Ma temeam ca nu cumva monstrul acela sa-mi fi cusut ochii exact cum îi facuse si lui Alex însa nu ma usturau...am mai încercat si în cele din urma am reusit sa-mi deschid ochii. Încet încet am început sa ma acomodez cu camera aproape întunecata. Încerc sa ma ridic dar observ ca sunt tot legata. Ma uit în jurul meu dar nu vad nimic în camera...defapt nici pe mine...e mult prea întuneric aici. Încerc sa-mi obisnuiesc ochii cu întunericul dar nu reusesc. Simt ca se misca cineva sau ceva pe langa patul meu. Usa încaperii se deschide si vad o silueta iesind...seamana putin cu acel tip însa nu pot fi sigura deoarece mi se pare ca silueta care iesise nu era asa de solida ca acel tip...sau poate doar eu l-am vazut asa din cauza ca-mi era asa de frica...nu-mi mai fusese niciodata asa de frica ca atunci....de fapt nu-mi mai fusese frica de nici un fel niciodata. Nu a trecut mult timp de cand iesise acea umbra ca usa s-a deschis dintr-odata de tot lasand lumina de pe acel hol sa se strecoare în camera. Dupa nici cateva secunde de cand se deschisese usa aud zarva afara si se deschide dintr-odata o lumina puternica care ma face sa închid ochii instantaneu. Aud voci în jurul meu dar nu pot sa-mi dau seama cui apartin:
-S-a trezit!
-E o adevarata minune...
-Sa vedem întai cum se comporta...
-Da...probabil ca are amnezie altfel nu avem cum sa explicam de ce a încercat sa ne omoare...
Nu pot întelege ce zic acesti oameni...cum adica am încercat sa-i omor?!... O doamne! Oare ce am facut??!
-Uitati! Încearca sa deschida ochii. Cred ca nu s-a obisnuit cu lumina asta puternica.
Au mai durat cateva minute bune pana cand am reusit sa-mi deschid ochii. Cand am reusit sa- i deschid am vazut în jurul meu doar îngerii...toti erau albi numai unul singur era negru...era un demon...ba nu!...era EL! Cel care tot încerca sa ma omoare...cel care-mi omorase parintii... Fara sa stau sa analizez daca este realitate sau o plasmuire a mintii mele ravasite am început sa ma zbat cu putere pentru a ma elibera de legaturile ce ma tineau prizoniera însa fara succes. Ba chiar din aceasta cauza m-am trezit întepata cu ceva în bratul drept. Încet încet corpul meu începea sa se relaxeze si ma simteam foarte obosita. Am vazut ca cineva se apropia de locul unde eram si se apleca spre mine iar în acel moment i-am vazut fata monstrului acela...simteam ca înnebunesc. Daca nu m-as fi simtit asa de amortita as fi continuat sa ma zbat sa scap si astfel mi-as mai fi adaugat cateva rani la colectia pe care o începusem în luna de miere.... Am adormit din nou dar de aceasta data cu fata monstrului acela întiparita adanc în mintea mea. Cred ca am avut cosmaruri...m-am zbatut toata noaptea. De unde stiu? E simplu: sunt transpirata toata si ma dor si ma tare ranile de la încheieturile mainilor pe care mi le-am fscut în încercarea mea zadarnica de a scapa. Plus ca am si fata uda...se pare ca am plans în somn. Cted ca mi-am visat parintii si pe Alex...doar atunci plang. În rest sunt foarte puternica. Simt cum cineva îmi mangaie mana apoi crestetul. Nu stiu de ce dar ma simt bine...protejata, ca si cum nimic rau nu mi s-ar mai putea întampla chiar daca eram în continuare legata. Am auzit cand au mai intrat niste oameni în camera. Vedeam mai bine acum...poate ca în sfarsit ochii mei se obisnuisera cu intensitatea luminii. Oamenii erau îmbracati în alb. Cred ca presupusii îngeri pe care-i vazusem erau defapt doar oameni îmbracati în halate albe...iar omul în negru...demonul...(ma uit peste tot în jurul meu cat îmi permite pozitia în care stau) îl zaresc...e chiar langa mine, chiar el ma mangaiase pe mana si pe crestetul capului, dar nu-mi mai pare un demon acum...nu mai seamana cu acel monstrul decat putin, dar nu e el. Acum sunt sigura de acest lucru. Ceilalti se tot învarteau pe langa mine. Nu întelegeam de ce si ce spuneau...nu ma înteresa. Tot ce ma interesa acum era sa-l privesc pe cel de langa mine. Mi se pare ca seamana cu Alex. Dar asta nu se poate...el e mort...l-am vazut cu ochii mei, ba chiar am simtit( sau mai bine n-am simtit) pulsul lui inexistent. Cred ca am murit. Da...asta e cea mai plauzibila explicatie pentru aceasta vedenie. Totusi fantoma scumpului meu sot Alex m-a derutat atat de tare încat i-am soptit numele fara sa vreau si pentru ca vazusem ca la aceasta s-au oprit toti pentru a vedea ce fac în continuare am profitat de ocazie si i-am vorbit în continuare sperand sa ma înteleaga:
-Alex...mi-e asa de dor de tine...te implor sa ma ierti pentru ce ti-am facut...n-am vrut, chiar n-am vrut. Nu credeam ca vei pati asta. Mai bine muream eu în locul tau, tu nu meritat asta, îmi pare rau...te implor iarta-ma pentru nesabuinta mea...
În acel moment lacrimile au început sa-mi siroiasca pe fata si nu le-am mai putut opri, dar nu-mi mai pasa deoarece vederea lui Alex mi-a adus aminte ce a patit el din cauza mea...din cauza ca a încercat sa ma protejeze... Ce naiv a fost si ce proasta am fost sa-l las sa creada ca ma poate proteja pe mine si încep sa izbucnesc într-un ras nebun...nu ma pot opri din ras si vad cum cineva îmbracat în alb vine spre mine cu ceva în mana....e o seringa cred. În acel moment ma opresc din ras înghetand. Nu ma dezmeticesc bine ca ma si înteapa în bratul stang de aceasta data. Iar simt binecunoscuta semzatie de relaxare, ametesc si în cele din urma adorm. Cred ca visez pentru ca nu mai sunt legata ci în picioare pe un coridor lung...e foarte întuneric asa ca pasesc cu grija pentru a nu ma împiedica...cine stie ce se afla pe jos(poate cadavre ca atunci cand îl cautam înnebunita pe Alex, dar ar fi fost bine sa fie asa, macar ele nu ma omoara). Înaintez încet iar în fata mea se afla 3 usi. Am vaga impresie ca daca aleg usa gresita viata mea se va sfarsi în acel moment...am o singura sansa de a alege usa corecta dar din pacate 3 variante. De dupa o usa se aud tipete de durere iar pe sub o usa începe sa curga sange asa ca aleg ultima usa ramasa. O deschid si descopar ca am facut o greseala fatala...era usa gresita iar eu o alesesem...se pare ca niciodata n-au avut de ales dintre 3 usi...era defapt doar una singura iar eu intrasem...urma sa mor...o simteam... Cand am deschis usa si am intrat în încapere am vazut o umbra. Umbra se facea din ce în ce mai mare transformandu-se în recentul meu cosmar. Timp de cateva momente am revazut în minte fara sa vreau ,de parca ma obliga cineva, tot ceea ce se întamplase în spital...nu puteam opri lacrimile sa curga dar nici imaginile. L-am revazut pe Alex pe masa aceea de mii de ori la fel si ochii aceia blanzi, calzi care se transformau în niste ochi plini de ura, reci... Fara sa-mi dau seama eram pe jos si se pare ca acum retraiam momentele din acea camera...am încercat sa rezist, îmsa se pare ca acest lucru a enervat acea umbra care s-a transformat în EL.
-Chiar crezi ca-mi poti rezista? Te credeam mai putin nesabuita de data trecuta..se pare ca nu te înveti minte.
Îm acea clipe am început sa aud urlete de agonie, pereti zgariati, lucruri care se spargeau, vieti care erau luate cu forta...
-Se pare ca acum ti-am atras atentia.
-Tu nu-mi poti face nimic pentru ca eu visez..stiu asta.
Defapt nu stiam asta prea bine dar încercam sa-l pacalesc pe el(daca era posibil), dar si pe mine(asta era sigur imposibil)....