Nu sunt cea care a scris povestea, însă am tradus-o pentru că am ascultat-o pe youtube (link:
https://www.youtube.com/watch?v=HI79xgH09Bw) şi mi s-a părut o poveste de nota 10. Este de pe creepypasta.
7:05 a.m.
Somnul de sâmbătă dimineaţă îţi este tulburat de un bâzâit slab ce se aude din celălalt capăt al camerei. Aproape instinctiv te repezi într-acolo ca să-ţi opreşti telefonul care vibrează. Telefonul arată un mesaj necitit de la un număr pe care nu-l recunoşti:
Primit: 7:05
Nu sunt foarte sigur ce se întâmplă. Sunt speriat – singur. Nu ştiu ce să mai fac. M-am hotărât să mă informez care-i treaba cu aceste mesaje în cazul nefericit în care nu voi putea spune povestea personal. Eşti lovit de un sentiment de demoralizare, însă n-ai mintea destul de limpede ca să înţelegi în totalitate ce-ai citit mai înainte. E prea devreme. Te hotărăşti să studiezi problema mai târziu.
9:10 a.m.
Bâzâitul familiar al telefonului tău îţi sună în cap în momentul când te trezeşti şi găseşti încă un mesaj necitit. Numărul este acelaşi ca la primul mesaj, şi nici sentimentul pe care ţi-l dau cuvintele nu este cu mult diferit.
Primit: 9:10
Am decis că baia ar fi o ascunzătoare bună. Jur că aud paşi venind spre mine. Îi aud de ore întregi. Trebuie să găsesc o ieşire, dar mi-e prea teamă să mă mişc. Mă simt de parcă pereţii s-ar apropia în jurul meu. Tot ce ştiu este că trebuie să ies de-aici. Nu e un loc sigur.Începi să te îngrijorezi. Ai vrea să ajuţi şi încerci să răspunzi, însă nu eşti sigur de ce-ar trebui să spui. Încerci să uiţi de mesaje şi să crezi că e vreo farsă, însă asta nu pare să alunge starea de anxietate. Deocamdată hotărăşti să-ţi continui ziua în mod obişnuit.
11:14 a.m.
Au trecut două ore. Anxietatea aproape că s-a domolit. Vezi că nu poţi mânca.
Această senzaţie inexplicabilă ţi-a afectat pofta de mâncare. Şi exact atunci auzi acel sunet neplăcut.
Primit: 11:15
Am horătât să fug. Să fug pur şi simplu. N-am niciun plan, însă trebuie să găsesc o ieşire pe undeva. Toate uşile sunt încuiate. Acum nu mai am unde să mă duc. Mă simt încolţit, iar paşii încep să se audă tot mai tare. Evident că mesajele încep să te afecteze. Nu te poţi descurca cu asta. Hotărăşti s-o laşi baltă. Să ingori senzaţia. N-ai niciun motiv să te amesteci în asta.
Auzi telefonul vibrând de multe ori în următoarele ore, însă faci tot posibilul să ignori sunetul.
4:01 p.m.
Alt bâzâit. Anxietatea devine copleşitoare. Ce-i prea mult e prea mult. Îţi verifici telefonul şi găseşti încă 4 mesaje necitite, toate de la acelaşi număr ca înainte.
Primit: 12:13
Nu ştiu de câtă vreme alerg. Sunetele paşilor nu dispar. Nu pot scăpa de ele, indiferent de cât de repede alerg. Se aud tot mai tare şi încep să pară ca şi cum ar fi peste tot. Primit: 1:06
Nu mai pot alerga. Sunetele paşilor sunt asurzitoare – şi se aud ciocănituri în pereţi peste tot în jurul meu. Trebuie că înnebunesc. Aud voci în capul meu. Holurile vorbesc cu mine, dar cuvintele sunt neinteligibile. Primit: 2:24
Paşii, vocile, toate zgomotele au încetat. N-am mai rămas decât un ţiuit înspăimântător. A început să-mi curgă sânge din urechi. Aproape mi-am pierdut auzul, şi se pare că încep să-mi pierd şi vederea. Nimic nu pare să mai aibă culoarea care ar trebui. Paleta de culori odată largă s-a prefăcut acum în diverse nuanţe de negru şi roşu. Căldura de-aici e insuportabilă. Sunt transpirat leoarcă. Primit: 4:01
Văd umbre cu coada ochiului. Pereţii se mişcă încontinuu. Tot încerc să mă conving că totul nu-i decât un vis bolnav, dar căldura, umbrele, sângele...Totul e atât de real. Mă simt neajutorat. Deja eşti convins că asta nu-i o glumă. Trebuie să-l găseşti – să-l salvezi – dar cum? Ce-ai putea face ca să-l ajuţi? Nu poţi decât să aştepţi următorul mesaj.
Primit: 5:12
Am început să mă dau cu capul de pereţi în încercarea de a face vocile să înceteze. Mă simt de parcă aş fi înconjurat – în permanenţă urmărit de cineva sau ceva. Fă să se oprească. Te rog. Fă toate astea să se oprească. Primit: 5:56
E atâta sânge aici. Durerea nu pare să mă mai deranjeze. E singura mea distragere de la nebunia asta. Încep să mă simt amorţit, nu şiu sigur cât o să mai rezist. Dacă cumva citeşti mesajele astea, stai departe de liceul Bellview High. E ceva teribil de în neregulă cu locul ăsta.În acel moment, îţi dai seama că oricine ar fi acea persoană, nu e chiar atât de departe de tine. Te duci la liceul ăla. Asta ar putea fi şansa ta. L-ai putea salva.
6:25 p.m.
Te-ai hotărât. Mergi la şcoala aia. Habar n-ai ce-ai să faci când vei ajunge acolo, dar ştii că trebuie să faci ceva. Ai aşteptat destul.
Primit: 6:57
Nu pot face faţă. Nu mai suport nicio secundă din acest coşmar. E atâta sânge. De-abia mai respir. Sunt sigur că totul se va termina curând. Trebuie. Sânge. Atâta sânge. Fă să se oprească. Te rog. Fă toată nebunia asta să înceteze. Intri în şcoală în fugă şi arunci o privire scurtă în jur. Holurile par a fi pustii. Unde e? Te aşteptai să vezi o baie de sânge. Pentru prima dată răspunzi la mesaj.
Trimis: 7:02
Am ajuns. Sunt la şcoală. Tu unde eşti?!?Aproape instantaneu auzi un bâzâit:
Primit: 7:02
Am ajuns. Sunt la şcoală. Tu unde eşti?!?În primă fază eşti derutat. Reciteşti mesajul iar şi iar. Piesele încep să se pună cap la cap în mintea ta. Mesajele pe care le-ai primit toată ziua...au fost trimise de pe telefonul tău.
Cu asta, uşa se trânteşte în urma ta, şi începi să auzi paşi venind după tine. Speriat şi singur, începi să alergi, zărind în fugă ora arătată de ceasul de deasupra capului tău:
7:05.
Sam Mar 16, 2024 2:39 am Scris de 
Subiect: 7:05 (tradusă de mine de pe creepypasta) 
dar nu am pus comm ca eram obosit ;-; Poveste seamana cu alta parca, daca nu ma insel si imi place 
