E o seară liniștită de vară. Mai e un pic si soarele dispare între dealurile pierdute ale satului. Daniel se îndreaptă spre casă după o zi plină de distracții cu amicii săi. Are o rană la piciorul stâng făcută din cauza fotbalului și merge șchiopătând. Probabil o să ajungă la bunici în câteva ore deoarece ei locuiesc în cătunul satului alăturat, într-o zonă îndepărtată, înconjurată de păduri de brad. E o zonă foarte frumoasă iar lui Daniel îi place să se plimbe. Așa că nu se grăbește chiar dacă soarele deja a dispărut.
Atmosfera de afară e sufocantă, însă totul se va schimba deoarece se apropie o ploaie. Praful se ridică încet fiind scormonit de Daniel. Însă piciorul începe să îl doară și mai tare așa că se pune jos pe iarba prăfuită și își acoperă rana cu mâna. Pe partea cealaltă a drumului e o fântână veche. Chiar dacă e întuneric se pare că în zona aia doar stâlpul de lângă fântână are un bec funcționabil.
- Ce ciudat, își spune Daniel.
-De ce ar lumina doar partea asta, și nu tot drumul ?
Cât stă el și se gândește ,norii de ploaie îl înconjoară . Speriat, încearcă să se ridice însă durerea devine și mai profundă și nu e nimeni care să îl ajute. Cade, și răpus de durere rămâne nemișcat cu ochii închiși.
După câteva clipe durerea încetează, și el se ridică fără nici o problemă. Nu mai are nimic. Însă când se uită în jurul său observă că plouă foarte tare. Doar în jurul fântânii nu pică nici un strop chiar dacă norii acoperă tot cerul. Deodată lumina stâlpului începe să pâlpâie și un răcnet asurzitor se aude. Un răcnet atât de puternic încât becul fragil se sparge, și lumina dispare odată cu el. E doar întuneric , un întuneric atât de profund ,iar Daniel nu mai aude nimic. Nici ploaia care îl înconjoară nu scoate nici un sunet și nici satul îndepărtat. Își dă seama că urechile îi sângerează. Însă nu simte nici o durere...
Din fântâna veche răsare o lumină albă ce îl îndeamnă să vină mai aproape. El face doi pași . Însă lumina nu e mulțumită și spune :- Mai aproape...
Băiatul atunci mai face 2 pași ,însă lumina tot nu e mulțumită și spune din nou :- Mai aproape Daniel. Auzindu-și numele el o întreabă : - Cine ești? de unde îmi știi numele? Iar ea îi răspunde:- Vino mai aproape dacă vrei să afli.
Atunci el se îndreaptă spre ea și o atinge. Lumina se făcu întuneric și îl înghiți, spunându-i :- Eu sunt lumina și întunericul, inocența și vinovăția, frumusețea și urâțenia, plăcerea și durerea.
Daniel intra în panică și începe să țipe, să zbiere și să se zbată . Deodată simte cum sufletul îi este separat de corp și tras în fântână. În urma lui rămâne doar trupul dar care nu este mort, ci mai viu ca niciodată . Căci lumina aceea s-a instalat în trup iar el a rămas în fântâna aceea moartă. Lumina soarelui începe să apară iar Daniel vede drumul pustiu, nu poate să vorbească și nici să se miște, e o fântână seacă, urâcioasă. Își vede corpul cum se ridică și își dă seama că s-a înfrumusețat. Lumina are chipul lui, însă mult mai frumos și parcă mai sănătos. Atunci ea se îndreaptă spre el și îi spune:- Acum sunt lumină, inocență, frumusețe și plăcere iar tu vei fi întuneric, vinovăție, urâțenie și durere până vei găsi un suflet la fel ca tine căruia să-i furi ceea ce ți-am furat eu ție. Astea fiind spuse , Lumina plecă , ca și cum nu s-ar întâmpla nimic.
Sam Mar 16, 2024 2:39 am Scris de 
Subiect: Lumină 
