Esenta mortii

MISTO rau , abia astept nextul, te rog sa nu ma ti in suspans! te pup si succes la next

“While I thought that I was learning how to live, I have been learning how to die.”Leonardo da Vinci.

Capitolul 4
-S-a intamplat ceva?intreaba Alex curios.
-Nu.raspund rapid.Trebuie sa plec.
Ma ridic din pat,dar din cauza ameteli si durerii impunatoare de cap cad inapoi.Alex zambeste.
-Ia-ti pastila.
-Nu vreau.
-Janet,nu te mai comporta ca un copil.remarca fantoma pesimist.
-Nu ma trata ca pe un copil.
Iau pastila si o beau cu apa.Ma mir cand imi dau seama ca ma simt mult mai bine.Ma ridic nesigura si ma indrept spre geanta mea.O pun pe umar si imi incalt pantofii.Alex ma urmareste incruntandu-se si tot scotand limba ape furis.Incerc sa il evit.Ies din salon.Sunt inca in scoala.Inseamna ca asta a fost doar infirmeria.Respir usurata si ma grabesc spre apartamentul meu.Descui usa si ma furisez inauntru.Arata exact asa cum l-am lasat.Micul dejun nemancat sta pe masa.Patul aranjat pe fuga e plin de poze vechi si jurnalul meu zace pe podeaua bucatariei.Ce peisaj!Curat un pic apartamentul,nepunand prea mult efort si ma duc in dus.Imi arunc hainele in cosul de rufe.Intru in cabina de dus si las apa calda sa curga.Siruri subtiri de apa imi invelesc corpul incalzandu-ma complet.Imi spal fata,realizand ca mascara mi-a curs rau de tot.Imi ung corpul cu sapun si apoi las picaturile de apa sa isi faca treaba.Parul hotarasc sa nu mi-l spal.Ma invelesc in prosop si ies rapid din baie.Alex e in bucatarie si deseneaza crecuri imaginare in aer.Isi ridica privirea spre mine.Ma inrosesc.
-Nu te uita la mine!tip alergand in camera.
Incui usa si imi iau haine curate.Alex bate in usa.
-Janet?
-Da?
-De ce iti e rusine?Sunt mort…oarecum.
-Pedofil.soptesc sperand ca nu m-a auzit.
-Te-am auzit.raspunde fantoma pe un ton ironic.
Descui usa si ies.Alex ma cerceteaza calm cu ochii lui reci.Ma cutremur.Inca nu pot crede ca am cunoscut o fantoma reala care sta chiar acum in fata mea si ma terorizeaza cu niste ochi mult prea duri.Zambesc obligat si ma indrept spre frigider.
-Mi-e foame.ma plang deschizand frigiderul.
-Poate vrei asta?intreaba Alex aratandu-mi o punga.
Acum imi amintesc.Maxin mi-a adus-o la infirmerie.
-Scapa de ea.protestez fara emotie.
-Esti sigura?ma intreaba Alex.
-Da.raspund oftand.
Vreau sa fiu fericita.Vreau sa fiu puternica.Vreau sa rad mult si sa uit de toate problemele pe care le am.Nu mai vreau sa fug de problemele mele,vreau sa le infrunt.Vreau sa continui sa imi creez propria lume.Totul e greu acum.Voi fi bine,in curand.Poate ca va fi infricosator si voi dori sa ma dau batuta.Dar nu o sa o fac.Nu pot sa ma dau batuta.Lucrurile nu vor fi asa mereu.Intr-o zi,voi fi mandra de mine.
-Alex,eu sunt diferita.spun reflectand asupra gandurilor mele.
-Am observant.raspunde fantoma zambind.

* * *

Ma plimb pe o straduta intunecata de langa academie.Vin de la magazin.Nu am observant,dar a venit primavara.Copaceii inmuguriti au un miros proaspat si placut.Cerul e foarte luminous in seara asta.Stelele licaresc atat de magic si atat de frumos!Simt cum sunt purificata.E atat de placuta aceasta senzatie de liniste….De-ar putea fi Alex aici….Imi scutur capul.Alex nu poate iesi.E egoist din partea mea sa admir natura,cand stiu ca el nu poate.Geamurile nu sunt deajuns pentru el.E ca intr-o colivie.Si nu poate decat sa admire frumusetea din exterior si sa spere ca,intr-o zi,va putea fi liber.
Deodata simt cum ametesc.O silueta translucida trece pe langa mine.Inchid ochii.Cand ii deschid…o vad.Din nou.Acea fata care era cu Alex.Arata frumoasa,ca intotdeauna.Cu toate ca avem acelasi chip,eu nu sunt deloc ca ea.Trasaturile ei sunt mult mai fine.Buzele ei sunt mult mai rosii,iar ochii ei sunt mult mai frumosi.E imbracata intr-o rochie rosie,de data asta.E la fel de sclipitoare ca cea albastra.Dar rochia asta e mult mai atractiva.Are cativa trandafiri la talie,iar jos are dantela neagra.
Zambeste cand il vede pe Alex,care arata si el incredibil.Par cuplul perfect.Alex ii ofera un trandafir.Aceasta ii il saruta pe obraz.Rosesc.De ce vad eu toate astea?Apoi,cu coada ochiului,vad ceva.Aceeasi umbra neagra pe care am vazut-o pe strada.Se misca rapid.Ajunge la mine.Ma priveste amenintator.Apoi pleaca la Alex si iubita lui.Ii spune ceva lui Alex.Acesta se enerveaza.Dar aceasta umbra,pe care doar eu nu o pot vedea bine,continua sa vorbeasca.Alex pare din ce in ce mai enervat.Fata il ia de mana si il indeamna sa plece.Refuza.Si loveste persoana neagra.Dar acest misterios nu reactioneaza.Fata e speriata.Il roaga sa plece,dar Alex mai loveste odata misteriosul.
Apoi,pentru mine imaginile devin neclare.Vad lupta,vad sange,vad cutite.Parca cineva schimba atat de rapid imaginile in cat nu reusesc sa le vad bine.Una singura,insa,imi ramane in minte.Acea umbra tine un cutit la gatul lui Alex.Un siroi subtire de sange incepe sa curga.Fata sta socata intr-un colt si plange.Lacrimi incep sa imi inunde si mie ochii.Asa a murit Alex?Asta e sfarsitul lui tragic de curajos?Asa I s-a scurs  viata?
Apoi ,aud ceva:
“-Alex?
-Da?
-Vei fi bine?
-Desigur.
-Mi-e frica.Tie nu?
-Nu.
-Ma vei proteja?
-Da.Pentru totdeauna.
-Promiti?
-Da.Acum,lasa-ma sa dorm.Ma trezesc rapid.
-Bine.”
Dar Alex nu s-a mai trezit.

Super. Cea mai de belea poveste din prezent de pe forum. :SN: :SN: :SN: :SN: :S+:

“We live in a society of victimization, where people are much more comfortable being victimized than actually standing up for themselves.” Marilyn Manson.

Capitolul 5
Simt cum mana mea atinge ceva rece.Ma incrunt la senzatie si deschid lenes ochii.Ma aflu intr-un loc necunoscut pentru mine:o camera cu pereti rosii,cu mobilier insufficient si cu o atmosfera rece.Ma ridic incercand sa-mi pastrez echilibru si ma indrept spre geam.Vad un copac.Si atat.Doar un copac urias si singuratic pe o carare pietrificata.E un peisaj ciudat de calmant.
-Cine esti?isi face prezenta o voce feminine placuta.
Ma intorc.E femeia care seaman cu mine,cea care era cu Alex.
-Cine esti?repeta aceasta intrebarea.Esti…eu?
Incerc sa imi scutur capul,dar raman blocata.O privesc atent.Ochii inlacrimati par sa se scufunde din ce in ce mai mult in nestiinta.Intr-o mana tine un trandafir singuratic.
-Cine esti?intreaba inca o data dar de data asta cu putere in glas.
-Janet.soptesc lasandu-mi capul in jos.
-Janet.repeta aceasta lasand capul pe o parte.Jasmine.se prezinta apoi si ea.
Jasimine.Un nume frumos pentru o fiinta atat de frumoasa.Incerc din rasputeri sa schitez un zambet de politete,dar nu reusesc.
-Se apropie.anunta Jasmine.
-Ce?
-Ziua Aceea.
-Care?
Jasmine ma priveste si simt ca ma iscodeste.
-Ziua in care orbii vor vedea,surzii vor auzi,mortii vor trai din nou,schiopii vor sari iar mutii vor vorbi.E sfarsitul,Janet.Vin dupa noi.Azi e ultima zi a umanitatii.Esti pregatita sa mori?
-Ce vrei sa spui?intreb socata.
-Al doilea Razboi Mondial.
Asta e!
-In ce an suntem?intreb rapid.
-1944.14 martie.raspunde scurt.
-Dar nu e sfarsitul lumii.spun zambind.Nu inca.Asta e doar un nou inceput.Razboiul va face mult rau,va strica pra multe suflete si le va impurifica,dar omenirea va iesi din asta.Vom creste,Jasmine.Vom creea inventii importante si,intr-o zi,va fi din nou pace pe pamant.Vom invata mai mult,si vom fi mult mai dezvoltati.Asta nu e sfarsitul.E doar inceputul.
-De unde stii asta?intreaba Jasmine curioasa.
De unde stiu asta?Simt ca uit ceva imprtanta.Ma incrunt incercand sa imi amintesc,dar e in zadar.Pur si simplu am uitat.
-Doar stiu.afirm incet.
Simt o durere ingrozitoare de cap.Jasmine se apropie de mine si imi atinge capul.
Atunci am simtit….un fulger puternic simt ca mi-a trecut prin corp,electrocutandu-ma complet.Incep sa tremor speriata.O privesc pe Jasmine.Ea zambeste.Nenorocita.

* * *


Eu Nimeni sunt! Tu cine eşti? Se ştie?
Ori poate Nimeni eşti asemeni Mie?
Suntem deci o pereche? Taci, nu spune!
Pe dată ar afla o întreagă lume -
Ce jalnic este – Cineva – să fii!
Ce public – ca un Brotac – în zarvă multă
Orăcăindu-şi numele – pe cînd
În admirare – o Mlaştină îl ascultă!
E.D.

Ma trezesc cu o durere de cap ingrozitoare.Incerc sa imi amintec cauza,dar mi-e imposibil.Stiu doar ca veneam acasa de la cumparaturi.Ma dau jos din pat.Il gasesc pe Alex in bucatarie tinand un fel de jurnal in mana.
-E al tau?intreb incepand sa curat o portocala.
-Da,cred.E de cand era,stii tu…viu.sopteste privindu-si comoara.
-Pot sa ma uit?intreb apropiindu-ma de el.
-Nu,Janet.E privat.Poate,intr-o zi….
Dau din cap afirmativ si ma apuc sa gatesc ceva.Sunt hotarata sa fac cartofi copti.Nu sunt foarte buna la gatit,dar pot spune ca ma pricep si ca imi place.
Incerc sa reflectez,Simt ca am uitat ceva,si nu imi place.Ma simt ca o piesa rupta dintr-un puzzle si aruncata undeva intr-un foc mistuitor.Gandurile imi sunt foarte incurcate,dar amintirile tot raman.Poate ca e ceva ce eu nu imi doresc sa imi amintesc,ceva ce ma macina si ma devoara si rade de mine diabolic.
Cand mintea inchide ochii ,sufletul isi deschide aripile.Ingeri nu sunt singurele finite ce au aripi.Si noi,muritorii obisnuiti avem aripi care ne sprijina si ne salveaza,dar noi nu le vedem.Ba nu,noi nu vrem sa le vedem,si astfel raman ascunse pentru totdeauna.Memoria ma blocheaza,iar aripile nu ma mai salveaza.Cine sunt eu si ce caut pe lumea asta?Cum mi se poate rascoli sufletul intr-un mod atat de absurd,incat sa ma faca sa plang disperata ca cineva care are nevoie de scapare si de adapost?Intr-o zi va fi mai usor,asa-i?Intr-o zi totul se va schimba,iar eu voi fi mult mai puternica.
Dar de ce nu imi amintesc?
Aminteste-ti,ma indrum eu.
Aminteste-ti.
Aminteste-ti.
Aminteste-ti.
Un zambet pal imi apare pe fata.Alex ma priveste incurcat.Incearca sa zambeasca,dar nu o face,de parca I e frica de ceva.Ma uit spre jurnalul lui si incep sa bat din picior.E un tic nervos pe care il am inca din copilarie.Cand sunt enervate,suparata sau iritata incep sa bat din picior.Alex se incrunta si lasa capul pe o parte.Incep sa imi amintesc.
-Esti bine,Janet?ma intreaba Alex ingrijorat.
Asta e!
-Jasmin.raspund aproape tipand.Mi-am adus aminte.
Fata lui Alex se intuneca rapid.Lasa capul in jos,si cred ca suspina.Il privesc compatimitor si imi dau seama ca poate ca ar fi trebuit sa nu spun nimic.Oh,bietul Alex!De ce nu pot si eu sa nu fiu atat de….eu?Vreau sa spun ceva,dar nu pare ca suntem pregatiti sa scoatem vreun cuvant.Ma asez langa el si plec capul.
-Imi pare rau.

Astept next! :geek: :bounce:

“You cannot protect yourself from sadness without protecting yourself from happiness.”Jonathan Safran Foer.


Capitolul 6
Stam cu capurile plecate de o vesnicie.Alex pare ca nici nu se mai afla aici,iar eu ma simt foarte,foarte prost.Il privesc.Fata lui e acoperita de parul ciufulit.
-Alex,eu….imi pare rau.Sincer.
-De unde stii?intreaba baiatul-fantoma pe un ton amenintator.
-Nu sunt sigura.Cred ca am viziuni…raspund trist.
-Viziuni?intreaba ironic ridicand capul.
-Viziuni.afirm eu din nou.
Alex da din cap afirmativ.Se ridica neindemanatic si iese cu pasi nesiguri.E suparat.Din cauza mea.Oftez si verific cartofi care se coc incet.Nu sunt gata.Oftez din nou,de data asta mai zgomotos si ies din bucatarie.Alex soarbe vin rosu din pahar.Ma priveste neajutorat,isi scutura capul si isi indreapta ochi spre podea.Ma apropii de el.
-Alex….
-Jasmine era…iubita mea.
Dau din cap afirmativ.Iubita lui cea perfecta.Eleganta,frumoasa,rafinata,cum sa nu o iubesti?
-Am murit.spune Alex pesimist.
-Alex,nu e nevoie sa imi povestesti.
Scutura capul din nou.
-Probabil,dar n-am mai povestit nimanui.Ma simt singur,Janet.De cand Jasmine a murit,aici au trait tot felul de fete frumoase,spune incruntandu-se,dar niciuna nu era ca…
-Jasmine.
Da din cap afirmativ.
-Dar tu,Janet….Aratati la fel.
-Nu e adevarat.neg eu incercand sa ma conving chiar sip e mine.E roscata,mai inalta si mult mai frumoasa.
-Ma gandesc ca ai putea fi reincarnarea ei.imi spune evitand cuvintele mele.
Ma ridic si ma duc in bucatarie.Cartofii sunt gata.II scot cu grija,dar nu I mananc.Nu sunt in stare sa mananc ceva…acum.
Ii urez noapte buna lui Alex si ma culc,fara sa ma schimb in pijamale.


* * *




“You cannot protect yourself from sadness without protecting yourself from happiness.”Jonathan Safran Foer.


Capitolul 6
Stam cu capurile plecate de o vesnicie.Alex pare ca nici nu se mai afla aici,iar eu ma simt foarte,foarte prost.Il privesc.Fata lui e acoperita de parul ciufulit.
-Alex,eu….imi pare rau.Sincer.
-De unde stii?intreaba baiatul-fantoma pe un ton amenintator.
-Nu sunt sigura.Cred ca am viziuni…raspund trist.
-Viziuni?intreaba ironic ridicand capul.
-Viziuni.afirm eu din nou.
Alex da din cap afirmativ.Se ridica neindemanatic si iese cu pasi nesiguri.E suparat.Din cauza mea.Oftez si verific cartofi care se coc incet.Nu sunt gata.Oftez din nou,de data asta mai zgomotos si ies din bucatarie.Alex soarbe vin rosu din pahar.Ma priveste neajutorat,isi scutura capul si isi indreapta ochi spre podea.Ma apropii de el.
-Alex….
-Jasmine era…iubita mea.
Dau din cap afirmativ.Iubita lui cea perfecta.Eleganta,frumoasa,rafinata,cum sa nu o iubesti?
-Am murit.spune Alex pesimist.
-Alex,nu e nevoie sa imi povestesti.
Scutura capul din nou.
-Probabil,dar n-am mai povestit nimanui.Ma simt singur,Janet.De cand Jasmine a murit,aici au trait tot felul de fete frumoase,spune incruntandu-se,dar niciuna nu era ca…
-Jasmine.
Da din cap afirmativ.
-Dar tu,Janet….Aratati la fel.
-Nu e adevarat.neg eu incercand sa ma conving chiar sip e mine.E roscata,mai inalta si mult mai frumoasa.
-Ma gandesc ca ai putea fi reincarnarea ei.imi spune evitand cuvintele mele.
Ma ridic si ma duc in bucatarie.Cartofii sunt gata.II scot cu grija,dar nu I mananc.Nu sunt in stare sa mananc ceva…acum.
Ii urez noapte buna lui Alex si ma culc,fara sa ma schimb in pijamale.


* * *




Visez?Ma aflu intr-un copac.Sunt imbracata intr-a scurta,roz.Sunt…un copil.Imi privesc reflexia mea intr-un ciob de sticla gasit in buzunarul rochitei.Fata mea este atat de…micuta.
-Jasmine!aud o voce de femeie,Jasmine,vino jos.
Ma incrunt.Eu?Jasmine?
Buclele mele….sunt roscate!O privesc pe femeia ce ma striga.Seamana atat de mult cu mine,adica cu Jasmine.Roscata si ea,imbracata elegant,acum vad de unde a luat Jasmine frumusetea.
-Jasmine,da-te jos.mai spune odata femeia.
-Alex….spun involuntar.
Femeia se mira.Ma uit in departate si vad…Un baietel micut,necasit,cu haine murdare si ochi albastrii inlacrimati si melancolici.Langa el,o femeie blonda,spanzurata de ramura unui copac.
-Nu imi vine sa cred,Jasmine.spune femeia enervata.De cate ori sa iti spun?Alex nu poate trai in palat cu noi.
-De ce?intreb inclinand capul.
Femeia pare socata.
-Pentru ca nu e de-al nostru.
-Atunci nici eu nu sunt.
Ma cobor neindemanatic din copac si alerg repede spre micutul Alex.Il iau de mana.Femeia vine dupa mine.
-Eu nu ill as pe Alex.spun hotarata.
Micutul alex ma priveste incordat.Apoi zambeste discret.Mama ne priveste si spune:
-Esti la fel de hotarata ca tatal tau.Chiar iti doresti sa il iei cu noi?intreaba inclinand capul.
-Da.

* * *

Ma trezesc.Deschid ochii lenes.Inca e noapte.Ma uit in jurul meu,iar privirea mi se opreste la capatul patului,unde,vad o silueta.
-Alex?intreb pe jumatate adormita.
Silueta nu raspunde.Pare ca sta acolo de ceva timp,ceea ce ma infioara.Aprind lampa.
A disparut.Caut cu ochii altceva ciudat,dar nu mai gasesc nimic.Ma ridica din pat.Ma duc spre bucatarie.Alex doarme pe canapea.Pare atat de nelinistit.Se incrunta si respira sacadat.Oare are vreun cosmar?
Ii mangai fruntea.Chipul lui se limpezeste.Nu el a fost la capatul patului.Ma cutremur.Iau un cutit din bucatarie si inspectez apartamentul.Aprind peste tot luminile,dar nu gasesc nimic.
Respir usurata.
Ma intorc la Alex.
O silueta….langa el.
Silueta isi intoarce capul spre mine.E Jasmine.
-Cum ai venit?intreb tremurand.
-Stii ce avem noi doua in comun?intreba evitandu-mi intrebarea.
-Nu.spun sec.
-Alex.imi raspunde zambind.
Si atunci mi-am dat seama.
Jasmine m-a folosit(elecrtocutandu-ma) pentru a se intoarce la Alex.Ea nu a trecut de….despartire,iar eu am fost sansa ei de intoarcere.Iar ea a profitat de sansa.
-Ce vei face?o intreb incet.
-Il voi lua cu mine.raspunde gingas.
-Nu poti.spun incremenita.
Se incrunta.
-De ce?
Alex deschide ochii.Se uita mirat la Jasmine.Apoi la mine.Clipeste de cateva ori.
-Jasmine?intreaba pe un ton suspect.