Dansand in Iad

V-as sfatui sa ascultati melodia asta cand cititi >.>



Era ora 22 si jumate, iar patul meu arata mai bine ca niciodata, doar un lucru ma despartea de el.
-Pace si liniste in sfarsit, nu? pana la urma a fost o zi obositoare, ca in acele zile in care caldura soarelui te tine in casa, departe de distractie si viata. De abia terminasem dusul si, ma uitam in oglinda melancholic.
Vesnica intrebare pe care mi o pun in fiecare seara:
-Arata bine? Eu unul ma simt destul de trist cand imi privesc chipul. Oare se potrivesc ochii albastri ai mamei cu parul meu roscat? Mi-as dorii sa arat altfel… De altfel, ce este cu senzatia asta neplacuta de pe obrazul meu drept? Atat de multe intrebari retorice, atat de multe intrebari…
-Sa fie o iritatie? Am zis cu o voce calma, in timp ce coboram scarile pentru a stinge becurile din sufragerie.
In momentul cand am trecut pe langa usa ce ducea in curte. Auzisem ceva, niste ciocanituri in usa, ce facu’ ca linistea pe care mi-o doream atat de mult, sa dispara atat de repede ca si sansa mea de a castiga la loto.
Eram chiar in fata sufrageriei, iar atunci mi-am intors capul, spre usa  pentru a vedea cine ar putea fi la o ora asa tarzie. Sunetul se auzise iar *Cioc* *Cioc*.
 Ma indreptam spre usa, cand sunetul ciocaniturilor imi rasunau atat de tare in cap, incat nu mi am dat seama ca picioarele imi tremurau groaznic de tare, iar privirea imi era atintita spre umbra ce se observa prin micul spatiu gol dintre usa si prag. Capu-mi incepea sa imi fie greoi si gol, imi era frica dintr-un motiv ciudat.
-Opreste-te! Inceram sa imi zic in gand, dar de fiecare data cand o facem, se auzea mai incet, iar intunericul din capul meu crestea.
-Nu te apropia! Cred ca am tipat, nu eram sigur, imi era atat de frig incat mi-am lipit bratele de pieptu-mi cald.
Dupa ceva timp mi-am revenit. Stateam in genunchi, cu obrajii umezi din cauza unor lacrimi aparute din senin. Cand dadusem sa ma ridic am observant doua scrisori langa usa
-Unde s-a dus acea persoana? Ce a fost  asta?
Mai multe intrebari fara raspuns…
Le iau in mana si ma asez pe canapeaua din sufrageria luminata de becurile pe care trebuia sa le sting pentru a merge la somn. Ambele erau numerotate, o deschid pe cea cu numarul unu prima data.


“Mai intai siguranta mundanilor si apoi zdrobirea raului, asa privesc lucrurile sau cel putin asa am incercat sa vad imaginea de asamblu.
Daca citesti asta, atunci te vei intreba cine sunt sau poate cine a scris asta. 
Esti curios, adica cine mai foloseste scrisori in secolul al XXl-ea?
Dar asta este cea mai mica problema a ta, nu-i asa? Stiu despre conturile tale bancare inghetate, aproape ca ti ai pierdut locul de munca. 
Te ai gandit cel mai probabil la faptul ca aceasta scrisoare  ar fi o gluma proasta, dar  ti-ai shimbat parerea, nu? Ti-am dovedit destule. 
Stiu si despre viata pe care ai salvat-o, iar daca vrea sa isi continue viata in pace ar fi bine sa asculti tot ce am de zis.
Stii ce este piatra filozofala?  Nu, nu stii, daca ai fi stiut nu as mai fi scris aceste randuri. Deschide plicul numarul doi, iar inauntru vei gasi o bucata de scrisoare. Vom incepe cu un final trist.

 

(23:00)” Doar tipetele sfarsitului se mai auzeau pe fundal, ceasul a batut ora 11, era o noapte destul de friguroasa, dar focul incalzea pana si perimetrul in care ma aflam eu, desi mirosul era oribil era destul de bine. S-a terminat, nu?”
Daca tot nu aveam voie sa ma apropii de “ele”. Scriam linistit ultimele rapoarte primite la lumina lumanarii de pe biroul de mahon care acum avea o nuanta inchisa de maroniu estompata, in timp ce pe fundal se auzea ticaitul fin al ceasului care acum batea ora 00:00,  cand de odata o lumina alba ma orbise atat de tare incat imi pierdusem echilibrul, senzatie urmata de o stare ciudata de rece si de piele de gaina , urmand un val de aer fierbinte si zgomotul unei explozii.
Ma durea capul ingrozitor, foile imi zburau peste tot in timp ce peretele din fata mea acum, numai exista, atunci mi-am dat seama ca eram pe jos, departe de biroul care acum era ciopartit. Ma aflam in coltul camerei, doar rapiditatea batailor inimii, durerea de cap si probabil piciorul meu luxat ma faceau sa ezit sa ma ridic in acel moment. Regula 45
Imi intorceam capul cand in jos cand in sus, incercand sa imi explic ce se intamplase ca dupa o noapte de mahmur. 
Din nou lumina puternica umpluse cerul… daca pana atunci ticaitul era regulat, acum nici nu stiu daca il mai auzeam sau daca il auzeam prea tare, de fiecare data cand trebuia sa se auda acel ticait auzeam doar voci .
Imi ating obrazul din cauza usturimii ce o simiteam acolo, imi pun mana incet, de parca ma atinsese o persoana draga mie in acel loc. Era umed, dar fierbinte ca dracu, voiam sa vad ce se afla pe obrazul meu stang, desi vedeam in ceata parea sa fie ceva rosiatic.

-Ce naiba?

(01:47) “Focul inca le mistuie corpul, iar mirosul groaznic de piele arsa se simtea chiar si aici la 500 de metri departare de “Fine tenebris”, doar povestea asta nu a avut un sfarsit fericit. Cel putin nu pentru cei 983 de protectori si vanatori ai pamantului, dar cu asta copiii lui Lilith au murit. Eu am fost al 984 lea vanator, eram mai mult un ucenic, asa ca nu m-au lasat langa ei, dar pana la urma asta mi a salvat viata.
Ar trebui sa fiu recunoscator?”

-Asta e, sunt prea obosit. Numai inteleg nimic, si de unde ****** stie despre mine atatea? Imi intorc capul dupa ce mi-am confirmat ca nu aveam doar impresia ca sunt urmarit in timp ce citeam scrisorile.

-Ah, drace!  Zicand o tare si scurt. Punandu-mi mana din extinct spre obraz, era umed si fierbinte. Nu inceata mi a fost reactia de a lua mana de pe obraz.
-Sentimentul asta iar
*Cioc* *Cioc*

-Ai citit tot? se auzise o voce atat de ritmata si calma dinspre usa. Parea sa fie vocea unui barbat destul de tanar.
Imi intorsesem capul de la usa, uitandu-ma la mana care avea un lichid rosu pe ea

E superrrrr. M ai făcut foarte curioasa. Hai cu NEXT ul ❤️

Din nou nu înțeleg filozofia ta , o să trec peste asta. Uite, îmi place descrierea din subcapitolul 2, chiar aș vedea-o într-o carte. Ai câteva probleme cu virgula, ca noi toți, și o inversiune cam nepotrivită la început. Dar, așa cum eu încă nu înțeleg bine lucrurile , am nevoie de continuare

Da, da. Stilul tău şi poveştile astea ciudate. M-am obişnuit. Îmi place, idea în sine e interesantă, dar fă-o într-un mod mai sofisticat, pune accent pe sentimente în unele momente, să simt şi eu că mă cuprinde puţin teama. Deci, lasă detaliile alea neimportante, nu scrie prea multe prostii ca să faci povestea monotonă, scrie pe scurt şi la obiect şi încearcă, totodată, să punctezi mai mult frica personajului pentru ceea ce se întâmplă. Ai un os de la mine, urâtule.

Nu am nimic de de spus. Imj place mult acest capitol. Este bine construit. Astepr next.ul