Propabil chiar acum mananci ceva hamburger, tort, orice tine legat de zahar/sare etc. Te uiti in jos, dar nu-ti dau seama care e problema. Dupa un moment, iti dai seama: Pe jos e plin de firmituri! Te gandesti "O sa strang... o sa strang mai tarziu. Defapt, sa stranga mama, eu n-am timp de asa ceva.". Dar defapt, nu-ti dai seama ca acea miscare in care ai strange doar niste firmituri ti-ar putea salva viata. Ca tot vorbim de miscare, sa recunoastem, fugiti mai repede in drumul catre bucatarie decat la ora de sport. Cum adica? "Ce tur? Eu n-am nevoie de sport, vreau sa-mi fac o meserie in care sa pot sta pe scaun la nesfarsit". Daca nu v-a trecut asta prin minte, ei bine, cu dezamagire va spun ca erau sanse mari sa vi se intample. Mananci, mananci la nesfarsit. Din fericire, mama ta iti cere din Fast Food, acesta fiind un plan doar ca sa nu mai ai la indemana arma mortala numita "Fast Food". Din pacate, la ce nu s-a gandit mama ta e ca tu ai o arma mortala in fata ta, care nu poate fi scoasa. Copilul ar plange ore in sir daca i s-ar lua cea mai mortala arma inventata pana acum, in care se uita ore in sir, ca si cum s-ar uita la un televizor personal. Daca nu stiti despre ce sau despre cine vorbesc, ei bine, este: calculatorul. Acum va puteti intreba "Stai, cum adica "Cine"?". Sa fim seriosi, inauntrul vostru, in singurul loc al corpului care va poate salva, care va salveaza de la moartea sigura pe moment, in care inca nu a intrat Fast Food-ul sau internetul, stiti deja: Oare calculatorul sa fie un simplu obiect? Eu nu cred ca putem numii asa o arma ucigasa. Un obiect ar putea fi veioza, dar oare sa fie calculatorul un obiect, sau un ucigas? Mai bine ma opresc din a descrie ce simt eu fata de calculator, fiindca, suntem tineri, nu o sa intelegem nici macar in anul 2040. Voi inca cititi, nu? Ochii vostrii sunt indreptati spre ecranul acesta, care ar putea oricand sa va omoare. Aveti ceva curaj...
Oricum, sa lasam calculatorul. Dupa 2 ore, vine mama ta. Te intreaba "Vrei si tu?", avand in mana o portie mare de Fast Food. Te intreaba cu o voce inocenta, una normala, care nu ti-ar face rau, dar defapt, mai bine n-ai manca. O dovada ar fi ca... Defapt, hai sa ne imaginam: Clar nu ti-ar face mama ta asa ceva. Nu poate face asta decat controlata de un demon. Din nefericire, desii o parte libera, despre care am vorbit mai devreme ca te tine in viata, iti spune sa nu mananci, pofta ta e prea mare. Iei farfuria in mana, multumindu-i. Te intorci la joc. Clar youtuber-ul tau preferat a pus un video nou. In timp ce te uiti la video, mintea ta e prinsa intr-un vis. La final, desii ai ras cu pofta, nu dai like, cu gandul "Dau altii saraci like, eu n-am timp acum, trebuie sa mananc." Vrei sa bei apa, dar nu poti. Cand partea ramasa care nu e invadata de Fast Food, din tine, iti spune sa iei apa, tu te repezesti, si ii "raspunzi": "Hei, frate, eu nu mor de sete in atat de putin timp, lasa-ma sa ma joc in continuare". Noaptea vine. Te culci obligat de mama. Daca n-ar fi ea, ai ramane in acest loc de tortura. Dimineata, cum te trezesti cum mergi la calculator. Totusi, setea continua. Hotarasti sa te duci la bucatarie, sa-ti iei niste apa. Inainte sa iti pui apa, deschizi frigiderul, cu gandul ca ai niste Fast Food acolo. Observi ceva: Ai o sticla mare de cola. De ce ai bea apa cand ai cola? Iti iei sticla, iti pui in pahar si te duci inapoi la calculator. Incepi sa ametesti, dar sigur iti trece. Asa se intampla in fiecare saptamana, tu incepand sa stai din ce in ce mai mult pe calculator. In final, ajungi in spital. Ultimul lucru pe care-l vezi este... nimic. Chiar nimic. Ai ajuns orb. La final, mori.
Daca putea cineva sa puna descriere la povestea asta, eu ii dadeam 10 lei. Glumesc, nu-i dau nimic. Dar acum pe bune, n-am cum sa pun descriere la o poveste de genul. Bine, e posibil, dar trebuie sa modifici toata povestea.
Stiu, povestea nu se intelege din prima, dar asa sunt cele mai multe povesti de genul. Este un stil care te lasa in ceata, in care privesti realitate din alti ochi.
Sam Mar 16, 2024 2:39 am Scris de 
Subiect: Realitatea din 2015 
