O viaţă de coșmar.

Este interesanta ....... Next

Partea a VIII-a
o persoană ca să ii pot zice așa a sărit in ajutorul meu. Nu imi dădeam seama cine era, deoarece se lupta cu demonul care incerca să ma omoare. Dintr-o dată a scos un satâr de nuștiu unde , parcă din pământ. Demonul scotea sunete care mai de care mai ciudate. După puţin timp, am putut distinge cine m-a apărat. Era Alice..!
- Fugi, ascunde-te! Mă lupt eu cu ei. Te voi găsi cu ajutorul telepatiei. Să nu crezi că ești nebună! Totul e real!!
- Dar..dar..
- Fără dar. Fugi am zis. Nuștiu cât ii mai pot ţine ocupaţi!
Am luat-o la fugă. in timp ce alergam mai trageam câte un ochi in spate. Am ajuns cât ai clipi acasă. Defapt nu prea mai era casă.. ci mai degrabă o ruină. Am văzut ușa de la vechiul meu subsol era intredeschisă. Am vrut să intru dar imi era o oarecare teamă. După multe autoincurajări am coborât scările. Acolo i-am găsit pe părinţii mei. Tata era cusut cu aţă neagră la gură. Mâinile ii erau tăiate de la cot și puse intr-o cutie, iar ochii.. ochii tatălui meu..ochii lui căprui erau scoși si puși intr-un borcan cu oţet. M-am dus să o caut pe mama. Am gasit un dulap cu o folie pentru haine. Am crezut că sunt haine. Nu știam ce era acolo defapt.. era mama, ciopârţită in ultimul hal. Carnea ei era efectiv ruptă. I se vedeau oasele. Nu mai spun că erau o grămadă de saci la fel ca cel pe care l-am găsit. Toţi erau puși unul peste altul. Se auzeau pași. M-am ascuns intr-un sac gol și am așteptat să plece. Spre nefericirea mea, acea arătare m-a luat fix pe mine, și m-a dus intr-o camera goală. In acea cameră mai era un băiat de vreo 19-20 ani care sângera tare. Mi-am rupt o bucată de tricou si l-am bandajat. Am făcut cunoștinţă cu el. Am aflat că il chema Peter.
- Cum ai ajuns aici? il intreb eu.
- Nuștiu... eram la sanatoriu și când m-am uitat pe geam am văzut cum niște arătări devastau tot orașul.. m-au găsit si pe mine intr-un final. Așa că m-au adus aici..
"Perfect... am dat de un psihopat....."
- Okay.. o să o așteptăm pe prietena mea, Alice. Ne va salva ea..
Am auzit cum cineva a deschis ușa.. când ne-am intors privirile era....

Era? :bounce: Next

Partea a IX-a
Lucifer. El ne-a spus cu o voce răgușită:
-Un iţev iam ăpacs ed icia!!Mwahahaha.
-Peter. Hei uită-te la mine. Ii spusem eu in șoaptă. Oare in ce limba vorbește?
- Vorbește in latina veche. Hai să iţi traduc: Nu veţi mai scăpa de aici!
- Doamne.. de ce a trebuit să fiu așa de rea cu baba aceea? Acum că sunt blestemată nu mai pot scăpa..
Lucifer ne ţinea flămânzi și insetaţi. Peter incepuse să iși mănânce propria carne.Au trecut zile până am gasit o trapă secretă sub patul meu. M-am uitat in jos. Se părea că e o groapă. Intunericul domina tot pasajul subteran. Am hotărât să cobor, chit că imi era o frică de neimaginat.Cu Peter in urma mea am inceput să bâjbâi drumul către ieșire.
- Mia.. Mia!
- Mai in șoaptă." God ce e cu omul ăsta?"
- Uite acolo.
Erau 2 uși.
* Din perspectiva Miei*
Care ușa să o aleg? Hmm dacă o aleg pe cea din dreapta.
Oare ce se poate intampla? Nimic...sper."
* Din perspectiva lui Peter*
O iubesc pe Mia.. nu ii pot spune acum că am minţit in legătură cu...

Vad ca nu va place povestea.. nu mai pun continuare..

:SN: :SN: :SN: :SL: :bounce: :bounce: :bounce: Next ca te omor

Diseară pun next-ul! ^.^

vârsta mea. Într-un final va trebui să afle ce este de fapt cu mine..
- Hei, Peter, eu o voi lua pe ușa din dreapta, iar tu pe cea din stânga. Uite, iţi dau racheta asta de semnalizare pe care o ţin in ghiozdan.
- Pfff, ceeeee? Tu ţii in ghiozdan rachete de semnalizare? Te rog spune-mi că ai acolo și o friptură sau shaorma, rase el in șoaptă pentru a nu fi auzit de Lucifer.
- Da, ce pot să zic? Bună glumă ai mai făcut... ne vedem în același loc dacă nu e cale de ieșire.
Acestea fiind zise se desparti de Mia.
* Din perspectiva lui Peter*
- Okay, deciiiiiii să pornim.... Peter prostule,nu mai vorbi singur. Oricum nu te aude nimeni...
- Ei și ce?
- Când ai de gând să ii spui Miei că ai dublă personalitate, și că tu esti un hibrid... șiiiii ca innebunești? Și că ai 243 de ani? Huh?
- Păi, dragă conștiinţă. Dacă ii voi spune Miei ce vrei tu să ii spun, se va speria de mine. Imi pot controla ambele personalităţi. Vei vedea!
După ceva timp de discuţii purtate cu el însăși, Peter descoperi o gaură in pereţii catacombelor. Era plină de pânze de păianjen și sânge uscat. Atmosfera era una moartă. Nici măcar nu își auzea respiraţia. Cercetă puţin locul și nu îi lua foarte mult timp să iși dea seama că, de fapt în acea gaură se puneau cranii..
* Din perspectiva Miei*
- Sper ca Peter să moară.. nu îl suport. Ce nai........
O groapă de dimensiuni uriașe se afla in faţa Miei. În ea se aflau zeci, poate chiar sute de.......... next-ul va fi zilele urmatoare ^_^

Am făcut o greșeală, așa că mă voi revanșa.
vârsta mea. Într-un final va trebui să afle ce este de fapt cu mine..
- Hei, Peter, eu o voi lua pe ușa din dreapta, iar tu pe cea din stânga. Uite, iţi dau racheta asta de semnalizare pe care o ţin in ghiozdan.
- Pfff, ceeeee? Tu ţii in ghiozdan rachete de semnalizare? Te rog spune-mi că ai acolo și o friptură sau shaorma, rase el in șoaptă pentru a nu fi auzit de Lucifer.
- Da, ce pot să zic? Bună glumă ai mai făcut... ne vedem în același loc dacă nu e cale de ieșire.
Mă rog... sarind peste astea. Am plecat fiecare pe ușa lui și uite așa, mergând pe acolo, prin sânge prospăt am dat de..
* Din perspectiva lui Peter*
- Okay, deciiiiiii să pornim.... Peter prostule,nu mai vorbi singur. Oricum nu te aude nimeni...
- Ei și ce?
- Când ai de gând să ii spui Miei că ai dublă personalitate, și că tu esti un hibrid... șiiiii ca innebunești? Și că ai 243 de ani? Huh?
- Păi, dragă conștiinţă. Dacă ii voi spune Miei ce vrei tu să ii spun, se va speria de mine. Imi pot controla ambele personalităţi. Vei vedea!
După ceva timp de discuţii purtate cu el însăși, Peter descoperi o gaură in pereţii catacombelor. Era plină de pânze de păianjen și sânge uscat. Atmosfera era una moartă. Nici măcar nu își auzea respiraţia. Cercetă puţin locul și nu îi lua foarte mult timp să iși dea seama că, de fapt în acea gaură se puneau cranii..
* Din perspectiva Miei*
- Sper ca Peter să moară.. nu îl suport. Ce nai........
O groapă de dimensiuni uriașe se afla in faţa Miei. În ea se aflau zeci, poate chiar sute de copii morţi. Mutilaţi, fără mâini și picioare. Am sărit in groapă sperând să mai fie măcar un copil in viaţă. Aproape înotam prin sângele relativ proaspăt. Deodată văd un copil ce stătea intr-un colţ al gropii și plangea (cânta un cântec, nu cred că era de durere căci nu avea nici o zgârietură.. hmm straniu). Pe moment ce mă apropiam de el cânta mai tare: tic tac... a sunat... ora două... te-am mancat! De felul meu nu mă sperii așa ușor dar de data asta chiar m-am speriat. Totuși, am continuat să merg către copil în speranţa că nu a păţit nimic. I-am pus mâna pe umăr spunand:
- Hei.. ești bine? Ba chiar am și zgâlţâito puţin.
- Tic...........Tac..........A sunat............ Ora două...................... Te-am mâncat!!!
În acel moment a sărit pe umarul meu șoptindu-mi la ureche:
- Vezi acești copii? Chiar eu i-am omorât. Deja m-am săturat de copii, prea fraged. Vreau carne matură, aceea e cea mai buna.
În încercarea de a o da de pe mine m-am lăsat pe spate, lăsând-o astfel peste faţa mea. Voiam să o strang atât de tare de gat, ba, chiar atat de tare încât i-ar sări ochii din orbite. Ultimul lucru pe care îl știu este ăsta:
1: Am omorâto pe fata "posedată" și m-am ales cu o zgârietură de toata frumuseţea pe gât.
2: Am ieșit din catacombe
3: M-am întâlnit cu o tipă pe nume Alice, care pretindea că e prietena mea cea mai bună. Huh... Asta să fie oare AMNEZIE?
Revenind la subiect... Sunt la sanatoriu. Poate vă întrebaţi de ce? Ei bine. După tot ce s-a întamplat am fost la prima secţie de poliţie și le-am zis de Lucifer.. s-au dus la locul unde am fost prizonieră și ce să vedeţi?? Nu era nimic. Nici măcar o casă părăsită. Parcă totul a dispărut. Din nou, mă abat de la subiect. Acest sanatoriu este foarte straniu. Toţi pacienţii se leagănă când în faţă când în spate, ba chiar unii stau jos ,cu fundul pe gresia care cândva a fost albă, și cu spatele lipit de peretele plin de mizerie; dacă nu le convine ceva, se dau cu capul de pereţi până le dă sângele. Ciudat este că sângele nu era roșu deloc. Ci mai degrabă maroniu. Cred că pe acel perete se află și fecale. Yuck. Mă duc în rezerva mea, bine că sunt singură. M-am pus în pat am dat drumul la televizor ( sau cum îmi place mie să ii spun: tembelizor) și mă uitam la desene animate. La scurt timp se oprește programul și apare o știre. Aceeași pe toate posturile
" Bună seara, stimaţi telespectatori. Vă anunţăm cu parere de rău că intr.un accident de tren au murit 43 de persoane...."
A început sa enumere persoanele. Mare mi-a fost mirarea cand se aude numele meu.
" printre care se numără și Maria Luna."
* Conștiinţa Miei*
Ce? Ce? Stai ce? Ce? Cum? Deci stai. Fă-mă să înţeleg. Eu am murit? Huh?
* Realitate*
" Accidentul va avea loc mâine în jurul orei 12 a.m."
Și se întrerupe. Închid televizorul și mă pun la somn. O întrebare. De ce? Sanatoriul nu e cumva spital de NEBUNI?
* Dimineata următoare*
Mă trezesc. Totul e în ceaţă. Încerc să mă ridic dar nu pot. Nici să-mi întorc capul nu reușesc. Ce se întâmpla? Un doctor intră pe ușă entuziasmat.
- Oh draga mea, te-ai trezit. Credeam că nu o vei mai face.
- Ce nai...
- Se pare că va trebui să te operăm....
- Ce?!?
- Pe viu! La spusele acestor cuvinte, ochii i se înegriră și pe faţă îi apăruse un zâmbet malefic. Mă zbat și ţip. De ce nu mă aude nimeni? Unde sunt toţi pacienţii? Asistentele? Si restul?? Simt un obiect ascuţit pe burta mea. E un cuţit. Așa zisul doctor îmi trece cuţitul pe burtă și tot urcă. Ajunge la sutien și îl taie. Plângeam de frică. Ce vrea să facă? Imediat după ce îmi scoase sutienul, îmi zgârie gâtul cu inscripţia : D.N. , apoi îmi șoptește : "D.N. la dispoziţia ta Mia." Îmi curge sânge din zgârietura ce era destul de adâncă. Parcă îmi place. Buzele sale se lipiră de ale mele. După tot ce am suferit mi-a dat drumul din strânsori și mi-a dat ceva cu care să ma îmbrac.