Asterin

Subiect: Asterin Lun Feb 17, 2020 7:01 pm

Prolog

Beznă.

Un ocean de întuneric o învăluia întru totul, fără a-i permite să distingă până și cel mai mărunt lucru. Își închise ochii și îi deschise înapoi, înghițind în sec. Crezuse că pleoapele îi erau deja plecate, dar se înșelase. Luă adânc aer în piept și ascultă preț de câteva clipe; liniște, prea multă liniște. Nu simțea măcar o adiere a vântului și nici răcoare sau căldură, deci era într-o cameră cu o temperatură, dacă se putea spune astfel, normală. Oftă, iar ecoul nu întârzie să apară. Așadar, camera era destul de goală sau imensă. Sau ambele. Un gând îi vizită mintea, iar fata încercă să miște ceva – un picior, o mână –, doar ca o durere asurzitoare să îi treacă prin întreg trupul, facând-o să strângă din dinți, să icnească și să încremenească la simpla mișcare a unui deget. Părea că stătea în șezut, sprijinită de un perete. Nu simțea să fie legată, însă dată fiind durerea, nici nu își putea da seama dacă o frânghie îi înconjura trupul ori era liberă. În schimb, putu realiza că doar ea se afla acolo. Singură, într-un loc întunecat și necunoscut, cu mintea și corpul în plină tortură.

O picătură caldă se scurse pe obrazul rece. O lacrimă apărută brusc, de nicăieri. Un suspin îi părăsi buzele uscate, iar fata își lăsă ochii închiși, lăsând timpul să treacă peste trupul și durerea ei.

Subiect: Re: Asterin Lun Feb 17, 2020 8:46 pm

Îmi era dor de poveștile tale Adevărul e că nu am înțeles multe din introducerea asta, însă pot spune că ai un mod frumos de a scrie. O continuare mai lungă poate?

Subiect: Re: Asterin Lun Feb 17, 2020 9:16 pm

Îmi place cum descrii, ca întotdeauna. Pare interesant, aștept continuarea. Promit că voi lăsa un comentariu mai lung la ea

Subiect: Re: Asterin Dum Mar 01, 2020 8:13 pm

Delicios,mi-a placut! Sunt tare curioasa de ceea ce urmeaza! Next! Clapping

Subiect: Re: Asterin Mar Mar 24, 2020 1:17 pm

Capitolul I

Vântul bătea cu putere, iar copacii care înconjurau blocul erau tot mai părăsiți de frunzele colorate, alegând să cadă pe asfaltul umed. Plouase toată noaptea, abia spre dimineață picăturile de ploaie părăsind, pentru scurt timp, marele oraș. După cum părea, în curând avea să plouă din nou, îndemnând oamenii să își deschidă umbrelele.

Din sufrageria apartamentului aflat la al zecelea etaj, fata al cărui păr sângeriu era prins într-o coadă în creștetul capului își luă o cană de cafea cu lapte și se așeză pe canapea, acoperindu-se cu o pătură pufoasă și luă vechea carte în mâini. Își așeză ochelarii cu mâna în care ținea cartea, după care o deschise la mijloc și începu să citească. Orele au trecut în zbor, iar lumina de afară se transformă în întuneric. Picăturile de ploaie cădeau mărunt peste întregul Seattle, prelingându-se una după alta pe geamul închis al sufrageriei. Odată cu cartea citită, oboseala își spuse din nou cuvântul asupra fetei roșcate care, îndată ce a pus jos romanul și a închis ochii, a adormit pe canapea. Cana de cafea era goală de mult, iar lumina slabă a felinarului era singura care se putea zări în întreaga încăpere, ferind-o de beznă.

O bătaie scurtă se auzi în ușă. O bătaie sfioasă, ca și când persoana de după ușă ezita să intre. Însă a fost de ajuns ca ea să își deschidă ochii și ca Cyrus să se ridice din culcuș, în cele patru labe sprintene, lăsând pisica să se prefacă dormind în continuare, la fel de leneșă. Se îndreptă spre hol, primind o mică mângâiere de la prietena lui umană care, îmbrăcată doar în pantaloni de trening și o bustieră, având un hanorac desfăcut deasupra ce-i lăsa abdomenul la vedere, trecu pe lângă el și deschise ușa. Privi persoana din fața ei - părul, ochii, buzele. Mai înalt decât ea cu mult, trebui să își plece capul pe spate pentru a putea face contact cu privirea lui. Intră în apartament după o secundă, iar el o urmă, închizând ușa în urma sa și mergând amândoi spre bucătărie, câinele urmărindu-l cu ochii ageri, părând că îl supraveghează. Învățase că trebuia să aibă grijă la oricine intra în acel apartament, chiar mai mult la bărbatul cu părul cerului în noapte și vârfurile argintii care-i ajungeau la umeri.

- Dormeai, rosti glasul lui ușor răgușit.

- Zi-mi ceva nou, Romeo, pufni fata și îi răspunse, punând de cafea. Pentru ce m-ai trezit?

Nu rosti un cuvânt și, în schimb, puse pe masă un plic alb. Fata îl privi și apoi se uită în ochii lui - albastru închis, iar pe margini argintiu, lipsiți de pupilă. Nu erau lentile, la fel cum părul nu era vopsit. Oricine ar fi știut asta ar fi crezut că era un soi de experiment, însă ea nu l-ar fi putut vedea astfel. În cele din urmă, ochii ei vișinii, înconjurați de marginile albăstrii erau la fel de neobișnuiți.

- Ai acceptat, îi spuse cu glasul rece și din care sentimentele încetară să-și facă simțită prezența cu mult timp în urmă într-o astfel de discuție cu el.

El doar dădu din cap, fără a o putea privi. Pisica apăru din senin în spatele lui și sări, făcându-i câteva zgărieturi pe gât din care sângele începu să curgă, iar Cyrus începu să mârâie furios. Bărbatul își duse mâna spre rană, simțind sângele curgând. A naibii pisică! Iar potaia nu era mai prejos, ca întotdeauna. Simți mâna subțire și rece pe încheietura lui și se trezi tras afară din apartament, fata mai scundă decât el deschizând ușa și încuind-o la loc, lăsându-l pe holul răcoros.

- Aileen.

Îi fu ultima șoaptă înainte de a se îndepărta, știind că fata care stătea acum sprijinită cu spatele de ușă avea să îl audă.

Ea doar se lăsă în jos, lângă ușă, cu genunchii puțin indoiți. O văzu pe Cynthia venind lângă ea și o simți așezându-se în poala ei, iar pe Cyrus punându-se în dreapta sa. Zâmbi larg privindu-i pe cei doi și îi mângâie pe rând.

Te vei uita în plic? se auzi un glas subțire, feminin. Suav. Aileen dădu din cap afirmativ la întrebarea nerostită cu voce tare și își privi din nou pisica, auzind de această dată un glas puțin mai puternic, răgușit, masculin.

Când?

Dădu scurt din umeri și își sprijini capul de ușă, închizându-și ochii și rămânând în tăcere.

Adormise din nou, acolo, spriinită de lemnul tare și cu cei doi prieteni alături de ea, păzindu-i somnul. Nu visase în acea seară și nu mișcase un deget, răsuflarea ușoară abia auzindu-se în liniștea nopții. Simți lumina slabă care ajungea în hol odată cu ivirea zilei și își mișcă ușor capul într-o parte când simți botul umed al lui Cyrus împingându-se blând în obrazul ei. Surâse și își deschise ochii, mângâind câinele pe cap, după care se ridică ținând pisica adormită în brațe și merse spre bucătărie, unde încălzi cafeaua pregătită cu doar câteva ore în urmă.

Aileen... Este un nume frumos, se auzi glasul răgușit al lui Cyrus printre mașinile care treceau pe stradă. Fata dădu din cap mai mult absentă în timp ce-și turnă băutura în cană, urmând să se îndrepte spre sufragerie și să se așeze pe canapea, punându-și pătura pe genunchi. Luă telecomanda de pe masă și deschise televizorul, în timp ce câinele și pisica s-au dus spre culcușurile care erau unul lângă altul.

- Degeaba v-am luat paturi, mormăi înainte de lua o gură de cafea, dacă voi vă puneți cearșafuri pe jos și dormiți acolo.

Sunt mai confortabile.

Aileen oftă și își dădu ochii peste cap, urmărind știrile de dimineață - sau mai bine spus ascultându-le - în timp ce luă cele câteva hârtii de pe masă. Lucrarea ei încă trebuia corectată.

***

Se pierduse printre rânduri și se lăsă purtată de corectarea propriei lucrări. Cafeaua era de mult băută și nu o dată a vrut să bea încă o gură, dezamăgită de faptul că nu mai avea nimic în cană, însă nu se ridică pentru a o umple. Știrea care difuza acum menționa cel mai bun birou de arhitectură din Seattle, numele său făcând-o pe Aileen să își mute privirea spre televizor pentru un moment. Își plecă ușor capul într-o parte când numele celui de care aparținea a fost rostit.

- Elijah, mormăi ea simplu odată ce numele străin dispăru de pe ecran.

Crezi că va merge? se auzi un glas de bărbat, odată cu pașii care începură să urce pe scările blocului.

Sunt sigur, răspunse altul.

Cyrus și Cynthia veniră acum în fața ei. Amândoi au recunoscut glasurile celor din hol care urcau scările și amândoi știau că nu avea să fie de bine. Fata se uită spre geam, acum stând în picioare: etajul 10 era prea mult. Sigur, ea ar fi putut să sară pe balconul băiatului drăguț care locuia în apartamentul de dedesubt, însă nu putea risca viețile prietenilor ei patrupezi. Păstrându-și calmul, se întrebă de ce i-a trebuit un apartament aflat la un etaj atât de înalt și înghiți în sec. Deși ura acel gând, idiotul acela i-ar fi fost de ajutor acum.

Du-te, auzi vocea lui Cyrus. Noi ne descurcăm.

- Nici să nu vă gândiți, rosti ea tăios și, totuși, îngrijorarea își avu loc în glas.

Ascultă puțin, realizând că cei doi indivizi aveau încă un etaj de urcat. Trase aer în piept și deveni mai atentă. Nu, nu erau doar doi - pașii erau prea mulți. Cinci, poate șase. Dar cum? Cum, Doamne, au aflat unde locuiește atât de rapid? Cum au știut, mai ales, că în acea situație nu putea lupta fără a-i pune pe cei doi în pericol? Cum?

Privi în jur și alergă spre bucătărie, punând mâna pe plic și urmând să alerge în dormitor. Luă geanta mică și, din ea, portofelul pe care îl puse în buzunarul pantalonilor de trening, închizându-l cu micul fermoar. Trase aer adânc în piept și gândi. Cum? Cum i-ar putea scoate pe cei doi fără a-i pune în pericol?

După tabou.

Au fost singurele cuvinte auzite de la Cynthia în acea clipă. O privi puțin nedumerită, urmând să-și pună atenția pe tabloul care se afla deasupra patului din mijlocul camerei. Se urcă pe pat și îl dădu la o parte, dând de perete.

Bate.

Asta și făcu. Bătu suficient de tare cât să știe că era doar o ușiță din lemn și, găsind partea corectă, reuși să tragă de ea și să o deschidă. Era un drum care ducea prin bloc, unul pe care până și dragul husky încăpea suficient cât să iasă de acolo. Nu îi păsa atunci cum aflase Cynthia de acel loc și, fără a sta pe gânduri, îi trimise pe amândoi din apartament, închizând portița și punând la loc tabloul de îndată ce ușa de la intrare se auzi spărgându-se. Fugi spre geam și îl deschise, reușind să sară pe balconul vecinului de dedesubt imediat ce un glas bărbătesc se auzi țipînd. Răsuflă ușurată când își auzi prietenii coborând prin micul tunel și, asigurându-se că vecinii nu erau acasă, a mers spre ușă și a ieșit, alergând în fugă pe scări.

- La naiba! șopti atunci când un glonț se auzi și îl văzu înfipt în perete.

Puse mâinile pe balustradă și sări ultimele două etaje, ieșind din bloc și alergând cât putea de repede pe strada marelui oraș. Își făcea cu agilitate loc printre oamenii deja grăbiți, o parte dintre ei oprindu-se și privind după ea cu uimire și confuzie. Norocul ei că își luă dimineață adidașii în picioare.

Alergând printre blocuri, dădu de o înfundătură și se opri lângă zidul înalt. Nu erau oameni pe acolo în acel moment, lucru care o bucură chiar și când doi dintre bărbați își făcură apariția zâmbind malițios în fața ei.

- Nu mai ai cum să scapi, rosti unul dintre ei, în vreme ce își scoaseră amândoi pistoalele.

Un simplu lătrat se auzi și, pe strada cealaltă, reuși să îl vadă pe Cyrus alături de pisica siberiană care păru a-i zâmbi din ochi.

Dă-i drumul, soro.

Și fata rânji. Un rânjet care a înghețat zâmbetele de pe chipurile celor doi. Un rânjet care se potrivi cu explozia care se auzi și de care era sigură că venea din apartamentul ei; de aceea au venit doar doi după ea, ceilalți având timp să se ocupe de locuință. Începu fără teamă să se apropie de bărbații care păreau să tremure ușor cu pistoalele ridicate spre ea. Unul trase, iar ea se ferise milimetric. Și continuă astfel, dansând prin ploaia de gloanțe care o înconjura, apropiindu-se în același timp de ei. Se opri în fața lor când armele le-au rămas fără muniție și se simți satisfăcută când văzu teama din ochii lor. Când au dat să se tragă înapoi, Aileen îi prinse pe fiecare de gât și îi lovi cap în cap de suficiente ori cât să cadă în fața sa, nu înainte de a le tăia venele cu unghiile ascuțite. Călcă peste trupurile care sângerau și își puse mâinile în buzunare. Traversă strada până la cei doi patrupezi și, urmată de ei, merse spre principală.

Acum unde stăm? întrebă Cyrus din dreapta ei în timp ce, din mers, Cynthia sări în brațele tinerei.

Cu siguranță nu stăm pe străzi, rosti pisica închizându-și ochii.

Trecând pe lângă un panou publicitar, fata se opri pentru o clipă, reclama unui hotel atrăgându-i atenția. Zâmbi când văzu că animalele de companie erau primite cu brațele deschise și, observând adresa în același anunț, porni din nou la drum.

- Pentru început la un hotel.

Subiect: Re: Asterin Mier Mar 25, 2020 1:49 pm

Ok deci sunt puțin confuz: animalele alea vorbesc? Și ce e fata aia de fapt de e așa agila? Îmi place cum descrii, e foarte frumos, plin de detalii și îmi pot imagina toate situațiile scrise, dar parca îmi lipsește putina acțiune. E totuși primul capitol, așa că aștept să văd ce pregătești mai departe

Subiect: Re: Asterin Lun Aug 24, 2020 4:37 pm

Ca de obicei, povestea ta e faină. Ca de obicei, mi-a luat 6 tinereți să o citesc. Ca de obicei, vreau să pui continuarea, și, ca de obicei, promit că nu o să mai trag de timp și sper că de data asta mă țin de cuvânt.

Cont pierdut

// Dacă nu ai acces la cont

Asterin