~Învăluirea frumuseții

Subiect: ~Învăluirea frumuseții Vin Aug 21, 2015 2:13 am

Știu că unii dintre voi ați citit deja începutul, postat de pe alt cont. Am rugat un moderator să șteargă topicul respectiv, pentru a putea posta povestea de pe contul nostru autentic. Mulțumim, Monaaa, de ajutor și mulțumim de asemenea, pentru comentariile primite în subiectul anterior. Dacă încă vă interesează să ne citiți povestea, iată:

•Prolog•

Vai, vai, fetiță naivă. Degeaba fugi. Nu știi că dacă trebuie să mori, mori oricum? Până la urmă, timpul este relativ. La fel ca… adevărul. Sau minciuna. Sau clișeul ăla care ne e băgat pe gât încă din prima zi a vieții. Care era? Bine și rău? Cu siguranță că tu mă consideri răul în povestea asta. Dar vezi? Aici e cheia. Fiecare este bun sau rău în propria poveste, în funcție de caz. Până la urmă, e povestea ta, destinul tău. Tu ți-l scrii, de una singură. Ce păcat totuși, că în povestea ta am apărut și eu. Acum, unde te-ai ascuns? îți pot simți parfumul de duzină de la o poștă. Unu. Doi. Trei. Patru. După colț. Cinci. șase. Acolo, sub tomberon. Ce loc urât, ce loc urât! șapte. Opt. Vai, pute mai rău ca tine! Măcar de m-ar afecta cumva asta. Nouă. Cine nu-i gata, îl iau cu lopata! Zece.
— Cucu bau!
Ups, îmi pare rău. Ziceai ceva?
Ce țignal a avut fata asta. Bietele mele urechi. și nasul… vai! Data viitoare țintesc ceva mai bun. Dar asta e. Pentru moment, setea mea de sânge a fost satisfăcută. Dacă ar știi tata ce-am ajuns… Ei, probabil că n-ar dura mult cunoașterea lui.
— Psihopată! urlă o voce imediat lângă mine.
Tot o fată. Grăsuța, scurtă. Le prefer pe cele mai înalte, dar merge. Nu o pot lăsa așa, acum că a văzut.
Nu că ar reprezenta o problemă pentru mine, desigur. și dacă aș lăsa-o să plece… Deja mi-am făcut damblaua. și în plus, cine-ar crede-o? Nimeni. Ar intra în depresie, ar innebuni… Păi, cred că pot apela la bunătatea inimii mele și să o scutesc de acel inevitabil. în plus, ce-i mai mult o dată nu are ce să strice. Corect?
O văd cum pleacă, plângând. Fuge? Da, fuge. Nu se mișcă prea repede. O țintă ușoară. și oamenii grăsuți au fost mereu pe placul meu. Măcar nu țipă. O greșeală destul de mare, pe care a știut să o evite.
Am să-i las un avans. Să creadă poate că a scăpat, să se liniștească. Măcar să plece în pace. Nu o să-și dea seama când o să se întâmple. Sunt o altruistă, nu?
— Scuze, tu n-ai avut același noroc. Poate într-o altă viață.
Inspir acel miros dulce și feros… De fapt, cam amar. Sângele slăbănoagei ăsteia miroase greu și urât. Parfumul ăla tâmpit i-a intrat și în carne.
Ei, trecutul e-n trecut! Astăzi – arunc o privire la ceasul electronic dintr-un apartament ale cărui geamuri sunt deschise. Naivi. Oare nu știu câte pericole umblă noaptea pe străzi? Dacă li se întâmplă ceva? Oh… au și copii… Nț, nţ… 00:02. Da, astăzi – e o nouă zi. Imediat vine mâine și apoi poimaine… O să treacă, scumpa, te vei acomoda repede dincolo.
Păcat de față totuși. Era frumușică.
Cred că i-am lăsat destul timp să fugă.
Am pornit agale pe străduța luminată de un singur felinar impunător, care trona imediat lângă gangul pe care l-am părăsit adineauri. și uite-o!
Unu. Doi. Trei.
Nu mai e!
Am avut dreptate. O captură mult mai satisfăcătoare. Astăzi trece repede, mâine la fel… Până la urmă, timpul este relativ. Poate că am fost personajul negativ în povestea voastră, dar sunt cel pozitiv în a mea. Pentru că eu singură mi-o scriu. Vedeți? Sunt doar niște noțiuni relative.
Am plecat mulțumită, lăsând felinarul stins și strada pustie cu mirosul ei acum mult mai plăcut. Cu plăcere, poliție! Te plictiseai cam mult în ultima vreme. Baftă cu astea – nu că ați avea nevoie; oricum nu veți rezolva nimic. Azi trece, mâine la fel… O să uitați și o să treceți peste. Timpul e doar o noțiune la urma urmei. Apoi o să vă ocupați cu altele… Oare ce să fie?
Știam de o familie care doarme cu geamurile deschise. Au și copii…

Capitolul 1.

— Fi-r-ai tu!
În clipa următoare, cotul lui îmi lovi tâmpla cu un poc surd. Am amețit și peno să vărs, dar, grație căpoșeniei mele de revistă, m-am pus imediat pe picioare. Spatele ma durea îngrozitor din cauza izbiturii în perete și aveam o rană deschisă imediat sub fund, pe lateralul piciorului. Sângele mi se scurgea de-a lungul coapsei, dar am refuzat să accept realitatea și am continuat să îl atac.
— Nu înțeleg care-i baiu', am zis eu batjocoritor. Ce, voiai să ți le las ție?
— Proasto! făcu el exasperat. Crezi că-mi pasă de sacii ăia de șoric?!
Mă lovi iar, de data asta cu pumnul. Nimerise chiar deasupra buricului, între coaste. Eu i-am prins încheietura și am ținut-o bine, cât să-i pot aplica doi pumni în ochiul drept și în nasul care deja sângera. El a scâșnit puțin de durere, dar nu fu îndeajuns cât să-l iau de pe mine. În clipa următoare m-a prins de gât și m-a aruncat în peretele din spate. Desigur, durerea din spatele meu se amplifica, iar acum mă durea și capul, care s-a lovit de un raft suspendat. Pentru că nu era de-ajuns, mi-au căzut toate cărțile chiar în moalele capului. Bine că "Teama Înțeleptului" nu se află pe lista lui de lectură!
— Esti neglijentă! Nu crezi că oamenii ăștia își vor da seama odată și odată că ceva e în neregulă?! Deja șase persoane au fost găsite fără sânge în corp, zăcând undeva în stradă! Pe ce crezi că vor arunca vina? Pe animale? Pe tehnici bizare de asasinare? Pe vreo malarie?!
Fi-r-ar să fie! Nu-mi plăcea când avea dreptate. Dar să tac și să accept? În fața lui? Ha! Bună glumă! N-ar vrea să-mi cer și scuze? Poate să vărs și câteva lacrimi?
M-am dus cu viteză la el și l-am lovit cu antebrațul fix pe lateralul gâtului. S-a auzit un pârâit minor, iar el a căzut la câțiva metri depărtare, întinzând pe jos o dâră de sânge, care-i șiroia din nasul care primise lovituri multiple. N-am apucat să îmi dau seama că mi se scurge sângele pe frunte. În secunda următoare, eu eram întinsă cu brutalitate pe jos, iar el era deasupra mea, cu ochii lui verzi, care mă fixau strălucind de furie. Am încercat să mă eliberez, dar el își aplica toată greutatea asupra mea, parcă apăsându-mă exact pe locurile cele mai avariate: coapsă, coaste, gleznă și piept. Să nu uităm de spate și cap, care probabil vor rămâne cu anumite sechele. Vocea lui era gravă și amenințătoare.
— Ai devenit mai bună. Și ești din ce în ce mai frumoasă, șuieră printre dinți, iar eu am început să-i simt mâna rece și aspră croindu-și loc pe sub bluza mea neagră din bumbac. Rupturile l-au ajutat destul de mult să mi-o scoată din pantaloni. Te iubesc. Dar nu-mi place atitudinea ta. Mi-ai promis că o să fii atentă și mă aștept la exact asta de la tine. Detest să nu fiu ascultat, iar tu îmi încalci mereu poruncile. Nu uita că ești a mea și că o să fac orice ca să nu pățești nimic. Dar continuă așa și o să te ucid chiar eu.
Mâna lui devenea mai îndrăzneață pe sub bluza mea, iar ofuscarea mea era aproape palpabilă. Urăsc situația asta! Urăsc când el îmi spune ce să fac și-mi ține predici. Iar eu sunt prea mândră ca să recunosc în fața lui că de data asta chiar am greșit.
— Și totuși, continuă el șoptit. Ești atât de frumoasă... și eu te iubesc atât de mult! O, ce pierdere mare ar fi! Nu vreau să te pierd... Tu vrei să mă pierzi. buzele lui inghețate le atinseră cu o foame animalică pe ale mele, iar mâna lui mă cerceta aproape cu sălbăticie. Un sărut cu care sunt atât de obișnuită și de care totuși, sunt atât de scârbită! Iar mâna lui se apropia prea mult de zona interzisă. Mi-am smuls capul din sărutul lui și i-am scos cu brutalitate mâna de sub bluza mea. L-am privit urât și cu dezgust chiar în ochii lui mari și verzi. El a zâmbit și s-a ridicat de pe mine. Și-a scuturat teatral umărul și marginea cămășii negre în carouri albe și gri, după care mă privi cu indiferență. Dădu impresia că o să se întoarcă și o să plece, dar, cu o grimasă de frustrare, mă împinse cu piciorul până când ceafa mea atinse violent piciorul biroului. Mă așteptam la asta. Știam că o să o facă. Nu mă mai las de mult păcălită de acea tentativă de părăsire a încăperii în care m-a umilit și deopotrivă a mea.
Am auzit ușa cum se închide cu un scârțâit slab. De data asta chiar plecase, nu înainte să scuipe în locul în care stătusem eu cu un minut în urmă. Dacă destinul meu e aici, prefer să îl întâlnesc pe Mr. și să îi spun exact ce părere am eu despre alegerile lui în privința mea.
O să plec de aici într-o bună zi. Și o să mă asigur că nu va fi ultimul lucru pe care-l fac.

*

Privesc pierdută covorul pătat de sânge. Acolo e sângele meu... e roz și apos... Al lui Marcsia a început deja să se închege. E negru. Nu că timpul ar fi de vină pentru asta... De cât timp stau aici? Azi? De vreo oră. La modul general? 5 ani. 5 ani mizerabili și lipsiți de orice urmă de omenie. Îmi amintesc încă perfect ziua aceea. O zi frumoasă, splendidă.

~

— Hei, Stefan, ai grijă! am spus eu, râzând.
Stefan era un băiat atent. Știam cã va avea. Îmi plăcea să-l privesc. Era înalt, brunet.. Avea ochii cei mai verzi din câți văzusem eu vreodată. Pielea lui foarte albă era și mai frumos evidențiată de zăpada care sclipea în jurul nostru. Avea cel mai frumos și mai sincer zâmbet și cele mai perfecte trăsături. Avea încă acea expresie copilărească și lipsită de griji, în ciuda faptului că-i eram cea mai bună prietenă de 8 ani. Nu-i de glumit cu asta. Bunicul a stat cu mine două săptămâni și, cu felicitările de rigoare, o spun în cel mai sincer mod posibil, s-a făcut cu primul fir alb, la 64 de ani. Ar trebui să-mi mulțumească bătrânul, era și vremea, nu?
— Hei, ce-i acolo?
— Haide, Stefan, spun eu amuzată, te cunosc prea bine. Nu e nimic acolo, nu-i așa?
Stefan continua să privească distrat către scorbura ce se făcuse între rădăcinile mari și proeminente ale unui copac bătrân și solul acum acoperit de zăpadă. Dar eu pot să bag mâna în foc că i-am văzut colțul gurii zvâcnind.
— Vino să te convingi și singură!
— Da, sigur, pufnesc eu și mă uit la el cum sare peste rădăcini. Nu mă las păcălită!

~

Deschid ochii cât pot de larg. Zăpadă... Așa e, era iarnă... Cât de dor îmi e de vremurile acelea... Proastă. O, atât de proastă! Cum am putut fi atât de naivă? Atât de naivă... Amintirile vieții. Numai de ele n-am nevoie acum.
Ceasul ăla nenorocit îmi numără în ciudă!
— O, ține-ți minutele pentru tine, nimănui nu-i plac atot-știutorii! urlu, fiind perfect conștientă de faptul că eram ironică față de un ceas. Care până la urmă, îmi arăta el ironie. Parcă râdea de mine la fiecare minut ce părea a trece mult mai greu decât precedentul.
M-am trântit iritată cu spatele de piciorul biroului. Nu mă mai durea atât de tare. Mă aflam în exact același loc unde am fost târâtă involuntar de inerție cu jumătate de oră în urmă. De inerția care răspunsese la piciorul lui Marcsia, desigur. Mă uit în gol încă vreun minut, încercând să îmi limpezesc mintea, apoi închid ochii oftând. Nici nu știu a câta oară mă aflu în situația asta. Nu că aș mai simți durerea fizică la fel cum o făceam înainte. E ca o pastilă. Are același gust amar și înecăcios de fiecare dată când o iei, dar pe măsură ce te obișnuiești, nu ți se mai pare tot atât de rău ca prima dată. Sângele meu a început să se închidă la culoare. Fi-r-ar să fie, petele astea or să iasă greu!
Mi-am pus o palmă pe colțul biroului și m-am ridicat în picioare. Cum era de așteptat, am verificat puțin priveliștea și din genunchi până să ajung la rezultatul dorit. M-am cam clătinat puțin pe picioare, dar eu sunt oricum împiedicată, deci nu-i bai. Ca să vezi, ușa de la baie e închisă! Ce surpriză. Bine că am dubluri la toate cheile. Cine credea el că stă cuminte în pod și citește în serile de weekend? Ia-o pe-asta!
Îmi stabilizez echilibrul până să ajung în baie, unde încep să-mi curăț rănile cele mai adânci. "Bine că nemernicul nu mi-a lăsat semne pe față", gândesc eu, privind perechea de ochi negri, sfidători, care luceau în oglindă. Așa e. Chiar sunt frumoasă. Poate cea mai frumoasă fată pe care am văzut-o până acum, fără exagerări. Ochii mei mari sunt ca taciunii, într-un contrast splendid cu pielea albă, lipsită de imperfecțiuni. Poate doar dacă punem la socoteală câțiva pistrui sub ochi, la baza pomeților, cărora eu le-am atribuit întotdeauna un farmec aparte, căci sunt rari pistruii la oamenii bruneți și șateni. Părul este ondulat și un detaliu mic ar fi faptul că mai am puțin și mă așez pe el. O, nu stai, s-a ajuns deja la asta. Brunet în întuneric, șaten în casă, blond afară și roșcat în soare, pot spune că am cel mai ciudat păr posibil. Și îmi place la nebunie. Cât despre buze, sunt pline, dar nu umflate cu pompița și au o culoare aprinsă roșie, ba chiar aproape vișinie, care nu lasă loc de vreun ruj. La fel cum genele lungi, negre și arcuite nu lasă loc de rimel sau de contur ori tuș și cum pleoapele movalii nu au nevoie de vreun fard. Obrajii sunt mereu albi, ce-i drept, dar imi place așa. Și într-un final, nu vreau să mă laud, dar aud adesea că am cel mai frumos zâmbet întâlnit până atunci. Și asta e doar fața, nu intru în detalii la construcția fizică. Oricum veți afla pe parcurs. "Hă, bine că ți-am lăsat eu semne pe a ta", încerc să zâmbesc arogant, dar sfârșesc prin a mă strâmba de furie și dezgust.
- Cum ai intrat în baie? Credeam că ușa e închisă.
Mi-am arcuit o sprânceană în semn de batjocură și am privit-o sfidător. Parcă n-ar știi ce-are la ușă. "Preș" ar zice el. Iar mi-a apărut o grimasă de scârbă și frustrare pe față, iar Ramona probabil și-a dat seama că mi-am răspuns singură gândurilor. Zâmbi batjocoritor.
— Ce vrei, Mons? o împing din cale, încercând să par într-o stare mult mai bună decât cea în care mă aflam deja.
— Nimic deosebit, replică Mons cu nonșalanță, privindu-mă cum mă opresc în mijlocul încăperii și-mi prind părul cu clama într-un coc tras din partea stangă. Niciodată nu am înțeles cum poți să-ți faci părul așa, admiră sincer îndemânarea mea.
— Și va trebui să-ți dai seama singură, pentru că eu nu-mi dezvălui secretele, îi fac cu ochiul cu o oarecare ironie.
— Ce secrete?
Bine. Asta chiar m-a durut. Și nu a fost doar din cauza sarcasmului ei evident, ci și din cauză că avea dreptate. Sau nu?
— Secretele rămân secrete, Mons, pentru că altfel ar fi bârfe, spun eu, zâmbind calmă. Dar tu știi asta cel mai bine, deci ia spune, care-i adevăratul motiv căruia îi datorez această vizită încântâtoare?
Ramona își îngustă ochii o secundă, după care abordă din nou expresia animată și arogantă, tipică ei.
— De fapt, Marcsia nu știe că sunt aici - apropo, drăguțe semne lași; felicitări pentru nas - , dar am venit să-ți spun de Carne Nouă.
Am rămas blocată, cu un gol imens în stomac, privind-o serioasă pe Mons, care avea aceeasi expresie despre care bănuiesc că se află și pe fața mea.
— Cine?
— Nu știu.
Mi-am îngustat ochii.
— Când?
Din afara camerei s-a auzit un strigăt înfiorător de groază.
— Acum.

___________________________________
Subiect editat la cererea autoarei.

Subiect: Re: ~Învăluirea frumuseții Vin Aug 21, 2015 3:53 am

Suuperrrr....next ul vietiii femeie ce ti.a luat atât Waiting

îți ador povestea și vreau next ACUM!!!

''Tell me, tell me do you need me?
Tell me, tell me do you love me?''

Subiect: Re: ~Învăluirea frumuseții Vin Aug 21, 2015 8:56 am

Ce tareeeeeeeeeeeeeee! Imi place mult de tot!

Subiect: Re: ~Învăluirea frumuseții Vin Aug 21, 2015 2:15 pm

Cât de fericită îs că Any și Dede au revenit. Și că s-au reapucat de scris povești. Yay.

Okei, să trecem la comentat. Ador, ador, ador povestea asta. Deja îmi place ideea. Și faptul că e cu membrii forumului mă încântă și mai tare.

Aștept cu maare nerăbdare next-ul! Mai ales, fetița asta ”naivă”, îmi place tare mult de ea.

Spor la scris fetelor!

Baby, it's easy to fake a smile

When you've been doing it for a while

Subiect: Re: ~Învăluirea frumuseții Vin Aug 21, 2015 2:24 pm

O poveste foaarte buna, sunt impresionat...astept next..

Subiect: Re: ~Învăluirea frumuseții Vin Aug 21, 2015 4:14 pm

Povestea este pur si simplu perfecta , o ador , ador modul asta de a scrie , iar ideea este foarte interesanta, .
Vreau next :>[

Subiect: Re: ~Învăluirea frumuseții Vin Aug 21, 2015 4:54 pm

Te-as sfatuii sa scrii cu o marime mai mare de ex 18-24,pentru ca intr-un fel e obositor la ochi.Povestea chiar este foarte atractiva si buna.Si te respect ca ai scris atat de mult.spus si in alte cuvinte astept NEXT

Sunt Mort.

Subiect: Re: ~Învăluirea frumuseții Dum Aug 30, 2015 3:26 pm

La ce să mai stăm pe gânduri? Am fugit din cameră, lăsând praf în urma noastră, pe podeaua care încă se zguduia.
— Ce nai...
M-am oprit o clipă, pentru a vedea motivul distragerii Ramonei, pregătită să-i ard vreo două vorbe. Dar n-am făcut-o.
— Ce-i asta? intreb eu, mai mult pentru mine, fără ca eu chiar să mă aștept la un răspuns. Stăteam și eu și Mons, cu gurile căscate, privind șocate în față. Matahalele lui Marcsia umileau fără scrupule săraca fată. O loveau cât puteau. Ii fãceau semne obscene. O pipăiau cu nerușinare. O lăsau puțin în pace, pentru a-i da speranțe, apoi se năpusteau iar asupra ei, mai sălbatic decât ultima dată. Eu și Mons eram oripilate. Fata, care nu părea mai mare de 15 sau 16 ani, se lupta cu îndârjire cu oamenii lui Marcsia. Cu toate regretele însă, nu se descurca prea bine. Era clar totuși că știa să se bată. Mișcările ei erau bruște, dure și necizelate. Probabil vreo bătăușă a școlii. Deși fizicul ei nu prea sugera asta. Avea părul șaten și perfect drept, care îi ajungea până mai sus de coate. Era de statură medie și constituție slăbuță, deși avea forme frumoase. Normal că Marcsia a vrut-o. Mi-ar fi plăcut să zic că nu mă așteptam la asta, dar în cinci ani petrecuți în locul ăsta, nu mai pot zice cam de nimic că mă ia prin surprindere. E trist, știu. Dar nu va mai dura mult. Mă voi asigura de asta. Nu a fost nevoie să mă uit la Ramona; a fost destul să-i simt privirea ațintită o fracțiune de secundă asupra mea. Fără alte adăugiri, ne-am avântat asupra agresorilor. Îmi e destul de greu sa întrevăd acum viitorul.
Chiar înainte de a intra în cercul de bătaie, am zărit fața unuia dintre ei. Pământie. Am întins un braț în fața Ramonei.
— Ce nai... SS, ce faci?!
— Privește-le chipurile.
Ramona și-a întors privirea încruntată către fețele cenușii și uscate care se vedeau aproape descompuse în lumina pală aruncată de sfeșnicele rare aprinse pe pereți.

~

— Stai liniștită, ei nu îți vor face nimic, zise, dar eu nu puteam decât să mă uit îngrozită la creaturile dinaintea mea. Erau mari și mătăhăloase, cu un aspect grotesc. Chipurile lor arătau bolnave, mai mult, infectate, ba chiar încă mai mult. Moarte. Descompuse. Țărână. Ei sunt Bolnavii.
— Sunt contagioși? întreb eu precaută, dar ca răspuns primesc un hohot de râs. Mă încrunt.
— Nu sunt bolnavi, aud o altă voce. De data asta, una feminină. Ea e cea despre care mi-ai vorbit, Marcsia?
— Ah, făcu Marcsia cu zâmbetul pe buze, Ramona! Nu, draga mea Ramona, nu. Ea, spuse și mă privi flămând, este mult mai bună.
— Mult mai bună? întreb eu.
— Așa este, e puțin zis. Marcsia se uita în gol, cu o expresie gânditoare pe față.
— Mult mai bună la ce? Și decât cine? spun eu serioasă. Marcsia râse iar și hohotul lui reverbera prin pereții de piatră.
— Haide, spuse el prefăcut blând și mă apucă de braț, apoi începu să tragă de mine. Și nu-ți face griji în privința Bolnavilor. Vor avea de suferit dacă se vor atinge de vreuna dintre voi. De fapt, puteți să le veniți chiar voi de hac, nu sunt cine știe ce. Mai ales dacă le cunoști punctul sensibil.
Am aruncat o ultimă privire înspre Ramona, care zâmbea cu aroganță, stând sprijinită de colțul unui perete, apoi mi-am întors fața înainte, încercând să-mi limpezesc mintea și să găsesc un mod de a scăpa de aici până nu avea să fie prea târziu. Dar nu știam cât de folositoare îmi va fi durerea pe care mi-o respira aproape fiecare părticică a corpului.

~

— Bolnavi, spuse Mons, șocată.
— Exact, zic eu.
— Dar ce e asta? Bolnavii nu sau voie să se atingă de ea!
— Da, știu.
Mă îndrept de spate și setez decibelii.
— Hei! urlu eu, iar toate creaturile se opresc și se uită la mine. Ce se întâmplă aici?
Unul dintre Bolnavi, cu ochii galbeni și plini de urdori, mă privi o secundă, ca și cum n-ar înțelege rostul meu în ecuație, apoi îmi puse o mână pe umăr și mă împinse câțiva centimetri în spate. Nu or fi ei cele mai inteligente ființe, dar stau bine la capitolul "forță brută".
— Alo! N-ați auzit întrebarea?! țipă și Mons la ei. Ce credeți că faceți?!
De această dată, un alt Bolnav rupse rândul și se apropie de noi. O privi cu admirație pe Mons, apoi își întoarse privirea către mine. Un zâmbet tâmp i se lăți pe fața pământie și, fără niciun fel de avertizment își lipi buzele tari și soioase de fața mea. Am auzit un strigăt de dezgust și furie, venit din stânga mea. I-am înfipt pumnul in piept, sub stern și l-am simțit cum iese. L-am tras afară și apoi m-am uitat la Mons, care ținea în mână întreg brațul lui. Se pare că pusese mâna în locuri nepotrivite. Prima greșeală. Bolnavul se sfărâma chiar în fața noastră, cu un urlet asurzitor, lăsând o duhoare aproape vizibilă prin norul de praf aproape verde care se ridica din trupul lui, în aer.
Ceilalți Bolnavi ne aruncară priviri furioase și uitară de fata pe care o legaseră de unul din sfeșnicele prinse în perete.
— Ești gata de o bătăiță? o întreb eu pe Mons, în timp ce priveam spre Bolnavi, care se pregăteau să atace.
— Tu nu trebuia să fii închisă în cameră? răspunse la fel de ironic Ramona și puteam băga mâna-n foc că avea aceeași expresie a feței pe care o aveam și eu.
Zâmbetul mi se lăți și m-am aruncat asupra Bolnavului cel mai apropiat. Acesta răgea și lovea în toate direcțiile cu pumnii lui lați și pietroși. Faptul că nu era foarte rapid și nici nu avea o minte sclipitoare îmi dădea un avantaj enorm și aproape că nici nu trebuia să-mi bat capul. Asta a fost a doua greşeală. I-am prins brațul în lateral și cu piciorul i-am sfărâmat abdomenul. Am simțit o durere surdă în ceafă. Şi a treia greşeală. M-am întors cam împiedicat și am sărit de două ori. I-am rupt cu piciorul brațele, exact de la umeri, apoi i-am prins gâtul în strânsoarea palmei mele și am apăsat până ce mi-a rămas doar nisip în mână și în fața ochilor. M-am întors către Mons. Ținea între degete maxilarele ultimului Bolnav. A tras tare. S-a auzit o pocnitură. Pe jos era doar pământ și câteva haine roși. Eliminaţi.
Apoi am văzut cum Ramona cade înainte să apuce să-mi spună ceva. Am dat să mă ridic, dar am simțit o săgetare prin ceafă și prin tâmple și apoi am văzut negru în fața ochilor.

Subiect: Re: ~Învăluirea frumuseții Dum Aug 30, 2015 9:15 pm

OMG O..O Cât de tare poate fi povestea asta! Stau, citesc și îmi fac griji Laughing

Sunt sigur că tu, adică cea din poveste ai rămas vie... nu te-ai fi ucis în poveste așa devreme Very Happy

Îmi place mult povestea, și chestia cu bolnavii e genială. Next please Clapping

Subiect: Re: ~Învăluirea frumuseții Dum Aug 30, 2015 11:01 pm

Wow, partea asta a fost tare...baga next repede..

Cont pierdut

// Daca nu ai acces la cont

~Învăluirea frumuseții

Povestea este pur si simplu perfecta , o ador , ador modul asta de a scrie , iar ideea este foarte interesanta, .
Vreau next :>[

Cont pierdut

// Daca nu ai acces la cont

~Învăluirea frumuseții

Povestea este pur si simplu perfecta , o ador , ador modul asta de a scrie , iar ideea este foarte interesanta, .Vreau next :>[

Povestea este pur si simplu perfecta , o ador , ador modul asta de a scrie , iar ideea este foarte interesanta, .
Vreau next :>[