Prietenie fortata

Salut tuturor! Voi posta si eu o poveste
Sper sa va placa!



Capitolul 1 - Prietenie

- imi pare rau, Robert. Ne-ai destramat casnicia cu paranoia ta. Te iubim dar suntem nevoite sa plecam.
Ma simteam singur. Sotia si fetita mea frumoasa de 5 ani plecasera. Casa era goala acum, iar eu.. eu nu simteam decat o vaga singuratate. Nu ura, nu tristete. Abia atunci mi-am dat seama ca ele au fost singurele mele prietene.
Singuratatea imi domina fiecare moment al zilei. Toata ziua era televizorul deschis, in speranta ca voi scapa de stapana mea chinuitoare. Insa imi adancea mai mult acest cutit in inima.
Si intr-o zi mi-a venit o strasnica idee : sa-mi fac prieteni! M-am imbracat elegant si am plecat la un restaurant misto din oras. La o masa am vazut un cuplu tanar. Imi suradea norocul! M-am apropiat de ei, le-am zambit si m-am asezat langa domnita confuza.
- Salut! Ce faceti, porumbei mici?
- Cine naiba esti, omule?
- Nu-mi vorbi asa. Vreau sa va fiu prieten!
- N-avem nevoie de prieteni ca tine. Cara-te!
Si nepoliticosul m-a imbrancit de la masa. Eu am iesit cuminte din restaurant, dar nu am plecat. Ii asteptam la usa.
- Auziti, zic eu in timp ce ei veneau afara, vreau sa incheiem seara frumos. Imi cer iertare pentru mai devreme. Hai sa fim prieteni!
- Bai huliganule, iti zic pentru ultima data ca nu avem nevoie de prieteni!
Atunci eu ii iau pe amandoi de brat si mama stie cum ii bag in mica mea masina. Nici n-au avut timp de urlete ca am si ajuns la casa mea. Am bagat masina in garaj, i-am scos, i-am legat de doua scaune vechi si i-am intrebat zambind :
- Acum vreti sa fiti prietenii mei?

Sfarsitul capitolului 1.

waaaw... tare... pune next

Cap2 * chin fericit

Ii chinuiam. Adica ei ziceau asta, pentru ca eu nu faceam altceva decat sa ii rog sa vorbeasca cu mine. Le-am povestit de intamplarea de pe vapor cand am ramas fara un deget, despre cum sotia mea imi canta in fiecare seara de noapte buna, despre fetita mea bucalata.. Insa lor nu le placea decat daca strangeam funiile mai tare sau daca le aratam cutitul. Sa vezi atunci cat de fericiti erau ca sunt prietenii mei! Asa ca am inceput sa ii tratez asa mereu (Daca ei erau fericiti cu mine in acest mod, asa eram si eu fericit cu ei). De fiecare data cand intram in garaj ma intampinau cu urari calduroase, ''buna sa-ti fie inima, prieten drag!" , ''ne-a fost dor de tine!", ''ma bucur asa mult sa te vad!".
Totusi imi era mila ca trebuia sa stea singuri in garaj cat eu aveam treaba, si cum erau doi proaspat indragostiti, m-am gandit sa le aduc un copilas.
Initial am vrut sa vizitez un restaurant (acolo mergeam cel mai des cu sotia si fetita), insa pe drum am zarit un parc de distractii plin de copii, unii mai slabi, altii mai grasi, unii mai scunzi, altii mai inalti... unul singur mi-a atras atentia: avea o cicatrice pe nas. M-am dus catre el zambind si m-am bagat in seama:
- Ma numesc Robert.
- Pe mine ma cheama Bogdanel...
- Iti plac roboteii?
- Da,da,da! Mama mi-a promis ca-mi ia unul, dar nu a avut bani.. totusi mi-a spus ca eu sunt robotelul ei drag!
Copilul incepu sa topaie, iar eu, entuziasmat de faptul ca am descoperit un robotel drag, l-am luat frumusel de mana si l-am dus in masina. In drum spre casa i-am cumparat robotelul promis, apoi, ajunsi la destinatie, l-am prezentat tutorilor lui.
- El este Bogdanel, noul nostru prieten!
- Unchiule Robert, spuse copilasul incet, tragandu-ma de maneca prea lunga de la camasa mea, du-ma te rog la mami.. acus incepe serialul nostru preferat, nu-l ratam niciodata!
- Dragul meu Bogdanel, i-am raspuns eu, aici va fi de acum noua ta casa!
Si spunand acestea, am iesit din garaj.
In urma mea se auzea un zgomotos plans, evident, de fericire (cine n-ar fi fericit sa-mi fie prieten?)

Sfarsitul capitolului 2.

Uau,da tu ai imaginatie nu gluma:O asta da poveste originala;  :SN:

ii lipsea o doaga lui Robert... astept next

Va multumesc mult de sustinere si rabdare!!!   :oops: 


Capitolul 3 - Dezamagire

Eram mult mai impacat acum. Prietenii mei nu ma faceau paranoic, asa cum obisnuiau sotia si fetita mea sa ma faca.. de ce sa fii numit astfel doar din cauza amenintarii cu moartea?
In 3 luni de zile imi facusem o ''gradinita'' de prieteni si-mi luasem ca asistent primul cuplu. Aveam un patriot, un poet, un orb, un chinez, o stripteuza, o batrana.. toti erau fericiti, tot mai dornici de funii si cutite. Era ,de asemenea, o fericire sa-i aud cum imi implora sa le mai spun povesti cu mine, despre mine.. Ne uitam impreuna la televizor, unde din cand in cand apaream eu si cativa prieteni de-ai mei. "Gradinita de prieteni fortati'' (desi nu am inteles niciodata ce rost avea ultimul cuvant).
Dar intr-o zi ceva n-a mers. Cuplul nu mai era fericit, poate din cauza ca nu-l mai tineam legat. Femeia m-a convins intr-un final sa dea un telefon. A asteptat cateva secunde, apoi a inceput sa tipe:
STRADA SINGURATATII, NUMARUL 31, GRADINITA DE PRIETENI FORTATI!
in acelasi moment i-am smuls receptorul si am intrebat-o, ducandu-mi mainile in cap, ingrijorat:
- Nu esti fericita aici?!
Am luat un cutit in mana. Eram nervos; transpiratia se prelingea pe pielea-mi uscata. Puteam auzi bataia inimii mele contopindu-se cu bataia inimii ei.
- Dragul meu Robert, esti prietenul meu, eu...
- Prieteno, nu te simti bine cu mine?!
Ma indreptam spre ea cu pasi inceti dar hotarati. Am prins-o de par si am mai intrebat-o pentru ultima data:
- Esti fericita cu mine?! Raspunde!!!
A dat din cap tremurand si a inceput sa zambeasca pana la urechi, cu lacrimi, dar parca nu mai era la fel.
Ma simteam dezamagit. Cu ce gresisem?

Sfarsitul capitolului 3.

Nebun om.... hai cu next... Imi place

Capitolul 4 - Revedere

Dormeam. Fereastra era deschisa, iar din garaj se auzeau soapte alinatoare.
Deodata, soaptele se opresc. Ma cobor din pat si merg la usa. Dau s-o deschid, dar ma opreste o bataie. Cine bate la usa la ora 3 noaptea? Iau un cutit in mana (arma mea principala) si deschid usor usa.
- Robert, slava Domnului!
- An... An... Andrada?! Ce cauti tu aici?!
Cutitul mi-a cazut instant din mana.
- Ne-am dat seama ca nu putem rezista fara tine... ne primesti inapoi acasa?
Eram inmarmurit. Andrada, sotia mea si Romina, fetita mea, fetita noastra scumpa.... s-au intors la mine!! Le-am primit cu o dragoste nestapanita.
Toata noaptea am povestit despre cum a fost viata noastra in acest jumatate de an in care nu ne-am vazut. Andrada a devenit scriitoarea principala a revistei ''Sunet mut'', revista foarte renumita in zona. Romina participa peste 2 saptamani la un concurs de balet..
Romina a adormit. Andrada vine langa mine si-mi spune, cu ochii inlacrimati :
- Robert, te iubesc.. imi pare atat de..
O opresc cu un sarut pasional. Ah, cat de dor mi-a fost de sarutul ei! Incep sa o mangai senzual. Ea imi da camasa mea neschimbata jos, iar eu ii dau bluza jos. Ne intindem in pat si incepem sa.. ne iubim (+18).
Peste un ceas, suntem amandoi ravasiti de iubire (+18). Cocosul tipa intr-una. E ora 7. E ora 7.... E ora 7!!
- Robert, prieten drag..
Garajul.. am uitat de garaj!!

Sfarsitul capitolului 4

neext... mai repede

 :SN:  e prea faina ador povestea asta